22 de companii autohtone ne reprezintă țara cu standul “Republica Moldova Prezintă”, la o expoziție din Polonia

În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie anul curent, 22 de companii autohtone participă la expoziția internațională agricolă “Central Agricultural Fair” din orașul Varșovia, Polonia cu standul țării – “Republica Moldova Prezintă”.

Standul colectiv al Republicii Moldova este  reprezentat de companiile:  Franzeluţa SA; Cricova SA; Buket Moldavii SA; Panilino SRL; Ciumaşu&Co SRL; Întreprinderea pentru Sivicultură Iargara; Fundaţia-Prod SRL; Frux Snacks SRL; Panicream SRL; Vastdial&Co SRL, etc.

Expoziția a fost vizitată de către o delegație oficială printre care Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a Republicii Polone, Marek Sawicki și președinții comisiilor parlamentare polone.

La expoziție sunt prezente 10 țări  printre care: Moldova, Ucraina, Belarus, Lituania, Letonia, Germania, Vietnam, Kazakhstan etc.

Reprezentanţii delegației din Republica Moldova intenționează să stabilească noi contacte de colaborare care le vor permite să obțină acces pe piața tehno-agricolă și agro-alimentară poloneză, să obțină informații despre specificul afacerilor poloneze și desigur să facă schimb de experiențe, tehnici și soluții inovatoare din domeniul menționat. În acest context, în prima zi de expoziție, aceștia au participat la Forumul Kazakhtan-Ucraina-Moldova-Vietnam, unde au avut întrevederi bilaterale cu potențiali parteneri străini.

Distribuie acest articol: