Perspectivele de cooperare moldo-belaruse au fost prezentate în cadrul unui Forum de afaceri organizat la Minsk

În perioada 11 – 12 decembrie 2017, o delegația de oameni de afaceri din țara noastă condusă de președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea participă la o misiune economică în or. Minsk (Belarus). Vizita de lucru are drept obiective principale consolidarea şi extinderea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Republica Belarus prin identificarea unor domenii atractive de cooperare, ce vor genera noi premise de dezvoltare continuă a relațiilor moldo-belaruse şi a unor parteneriate viabile între mediul de afaceri din ţările noastre.

Potrivit agendei, astăzi, la Minsk s-a desfășurat Forumul de afaceri moldo-belarus care a reunit circa o sută de întreprinzători din cele două state, fiind urmat de o sesiune de întrevederi bilaterale între agenții economici, pentru a facilita stabilirea contactelor directe dintre aceștia și de o degustare de produse moldovenești, unde companiile “Aroma” SA, “Mileștii Mici” SA, “Cricova” SA, “Bojo-Vin” SRL, “Lefrucom” SRL, “Franzeluța” SA, etc. si-au expus produsele.

În cadrul evenimentului, Sergiu Harea a menționat că forumul de astăzi este o dovadă a dorinței reciproce pentru consolidarea și extinderea relațiilor bilaterale la nivel instituțional și internațional. Președintele CCI a specificat că la eveniment sunt prezenți 26 de agenți economici din Republica Moldova, interesați de cooperarea cu țara gazdă. În acest context, Sergiu Harea a invitat reprezentanții mediului de afaceri din Belarus să participe la evenimentele care se vor desfășura la finele lunii ianuarie în țara noastră- Expoziția națională “Fabricat în Moldova”, forumuri economice, mese rotunde etc., pentru a face cunoștință cu produsele moldovenești și antreprenorii din țara noastră.

La Forumul de afaceri moldo-belarus  a fost prezent și Premierul Republicii Moldova Pavel Filip, aflat într-o vizită de lucru la Minsk, Republica Belarus, unde va participa la Reuniunea Șefilor de Guvern ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene.

Distribuie acest articol: