Peste 35 de agenți economici autohtoni participă la cursul privind accesul pe piețele Uniunii Europene

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în colaborare cu Proiectul “East Invest 2”, finanțat de UE, organizează pe parcursul a trei zile cursul privind accesul pe piețele Uniunii Europene-  “Academia pentru IMM-urile cu potențial de export”, la care participă pesta 35 de agenți economici autohtoni.

În deschiderea evenimentului, Mihai Bîlba, vicepreședintele CCI a R. Moldova a mulțumit participanților la eveniment pentru prezență, menționând că “Academia pentru IMM-urile cu potențial de export” este organizată în colaborare cu Proiectul “East Invest 2”, finanțat de UE și este o continuare a Proiectului “East Invest 1”  demarat în țara noastră în anul 2011. “Pe parcursul acestor ani mai multe companii din RM, organizații de suport business, au beneficiat de oportunitățile pe care le oferea Proiectul “East Invest 1 și 2”. Acesta fiind un proiect de facilitare a comerțului și atragere a investițiilor din statele Uniunii Europene către statele Parteneriatului Estic. ”

Mihai Bîlba a mai specificat că în ultimii doi ani s-a observat o creștere a exportului, aproximativ 65% din produsele autohtone destinate pentru export au ajuns pe piețele statelor UE. “Evident, pentru a penetra piața UE, avem nevoie de produse competitive, calitative, iar împreună cu organizațiile de suport business din Republica Moldova, vom depune eforturi pentru a crește calitatea produselor fabricate în țara noastră.” Totodată, vicepreședintele CCI a RM a remarcat faptul că pentru a ajunge la calitate și competitivitate este nevoie de brațe de muncă calificate, iar în acest sens, cu sprijinul Proiectului GIZ și Ministerul Educației a RM se implementează învățământul tehnic dual la mai multe întreprinderi din țară. Astfel, se creează conexiunea dintre mediul de afaceri și elevii școlilor profesionale, care petrec majoritatea timpului în întreprinderi, unde aplică în practică cunoștințele teoretice.

Potrivit Speranței Olaru, Delegația UE la Chișinău, evenimentul de azi vine să completeze asistența bilaterală pe care EU o acordă țării noastre, în special pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. În acest context, Speranței Olaru a ținut să menționeze că  Delegația UE la Chișinău acordă suport pentru dezvoltarea IMM-urilor, creând 8 incubatoare de afaceri, iar în luna mai vor fi deschise alte două, alocând fonduri pentru Programul Pare 1+1 etc. “Pe lângă asistența bilaterală, am venit cu un șir de proiecte, pentru consolidarea capacităților atât a Ministerului Economiei, cât și a instituțiilor, agențiilor subordonate acestuia”, a  mai spus reprezentantul Delegația UE la Chișinău.

Doris Rabetge, managerul Academiei IMM-urilor  s-a arătat impresionată de numărul mare de agenți economici interesați de penetrarea pieței UE, declarând că pe parcursul acestui seminar se vor familiariza cu aspect ce țin de export.

Pe parcursul zilelor de 10,11,12 mai 2017, experți din R. Moldova, Italia, Belgia și Turcia vor aborda subiecte precum: regulamentele UE şi standardele tehnice, disponibilitatea pentru export a întreprinderilor, marketing şi participarea companiilor la târguri şi expoziţii internaţionale. Instruirile vor fi conduse de către traineri specializaţi din ţările UE şi a Parteneriatului Estic.

Distribuie acest articol: