Deschiderea ofertelor în cadrul a trei licitații publice internaționale în domeniul AAC, cu finanțare din sursele Uniunii Europene

img (2)

Agenția de Dezvoltare Regională Nord, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat vineri, 22 mai 2020, deschiderea ofertelor în cadrul licitațiilor internaționale privind contractarea lucrărilor de construcții-montaj în cadrul a trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în trei localități din Regiunea de Dezvoltare Nord. Este vorba despre municipiul Edineț și orașele Fălești și Drochia.

Astfel, în cadrul acestor trei licitații, filmate și transmise on-line în timp real, au depus ofertele 19 companii din cele 32 de companii care au solicitat documentația de licitație, dintre care 2 companii internaționale – din România și Azerbaijan. Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorul care urmează să execute lucrările prevăzute.

Proiectele în cadrul cărora au fost desfășurate astăzi licitații publice sunt finanțate de Uniunea Europeană. Procedurile de achiziții publice se desfășoară conform Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, informează că procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG) elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.

Amintim că ADR Nord a lansat licitațiile internaționale privind contractarea lucrărilor de construcții-montaj în cadrul a trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașele Edineț, Fălești și Drochia în data de 6 aprilie 2020.

Aceste trei proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Deschiderea ofertelor în cadrul licitației publice internaționale în cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț”, cu finanțare din sursele Uniunii Europene


Deschiderea ofertelor în cadrul licitației publice internaționale în cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești”, cu finanțare din sursele Uniunii Europene


Deschiderea ofertelor în cadrul licitației publice internaționale în cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”, cu finanțare din sursele Uniunii Europene

Distribuie acest articol: