Agenții economici din municipiul Bălți au participat la atelirul de lucru al Clubului “NU RISIPI”

Joi, 24 noiembrie, Camera de Comerț și Industriea R. Moldova în parteneriat cu Programul Național de Producere mai Pură a desfășurat un atelir de lucru pe tematica „Gestionarea Chimicalelor, Monitorizare și Implementare, Planul de acțiuni”.

Atelierul de lucru a fost organizat cu scopul înțelegerii elementelor de baza privind gestionarea și reducerea utilizării chimicalelor și întocmirea planului de acțiuni. O atenție deosebită s-a acordat conceptului „NU RISIPI” dar și metodelor de implementare ale acestuia în cadrul întreprinderilor autohtone.

La eveniment au participat circa 30 de organizații și întreprinderi din sectoarele prelucrarea produselor alimentare, materiale de construcții, servicii municipale, precum și funcţionari din cadrul administrației publice locale și specialiștii CCI din regiunea de nord a țării.

Directorul filialei Bălți a CCI Galina Codița încurajează interesul sporit al întreprinderilor și organizațiilor către măsurile/opțiunile de gestionare corectă a chimicalelor, specificând că activitatea Clubului “NU RISIPI”, aduce beneficii importante pentru întreaga societate, deoarece toate practicile prezentate de aceștia pe parcursul atelierelor de lucru sunt aplicate în practică de agenții economici și au rezultate pozitive.

Conform lui Ion Niță, expert NCPP “Preocupările Clubului “NU RISIPI” sunt consumul rațional și eficient de energie, materie primă și apă la întreprinderile din Moldova, și conștientizarea personalului acestora de avantajele economice și ecologice ale eficientizării consumului de resurse în cadrul oricărui proces tehnologic al întreprinderilor”.

Expertul NCPP a vorbit și despre gestionarea corectă și reducerea utilizării chimicalelor, implementarea măsurilor de eficientizare a resurselor și producere mai pură și monitorizarea rezultatelor, oferind exemple din companii – membre ai Clubului “NU RISIPI”. În acestă ordine de idei, acesta a adăugat că chimicalele sunt materiale scumpe, 40% din acestea rămân neutilizate și devin imediat deșeuri periculoase cu expirarea termenului de viață, de aceea soluțiile prezentate de Clubului “NU RISIPI” vor diminua procesul de poluare a mediului.
Participanții atelierului de lucru au specificat că tematica prezentată le oferă posibilitatea să impementeze practici noi la întreprinderile la care activează, diminuând procesul de poluare a mediului ambiant.

Distribuie acest articol: