Antreprenorii din țara noastră au participat la o vizită de studiu în Regiunea Voronej, Federația Rusă

75619059_577234566439263_5049057355816239104_nÎn perioada 13-15 noiembrie 2019, un grup de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră, condus de Marina Petrova, Șef al Secției Lucru Organizatoric din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a participat la o vizită de strudiu în Regiunea Voronej, Federația Rusă.

Scopul misiunii de afaceri a fost stabilirea contactelor de afaceri, căutarea de noi parteneri și extinderea piețelor de desfacere.

În prima zi a vizitei de afaceri, delegația din Republica Moldova, împreună cu Carolina Vetrova, liderul comunităţii moldoveneşti din Regiunea Voronej, au luat parte la Forumul Agro-Alimentar. Membrii delegației au participat la sesiunea plenară „Principalii vectori pentru dezvoltarea complexului agroindustrial al regiunii”, și, totodată, au participat la mesele rotunde „Agricultura organică – punct de creștere a pieței interne și dezvoltarea potențialului de export”, „Potențialul de export al cerealelor rusești”, etc..

În cadrul forumului, oamenii de afaceri moldoveni au făcut schimb de contacte cu antreprenorii din această regiune.

Pe 14 noiembrie, delegația moldovenească a participat la întrevederi B2B, care au fost organizate de Centrul pentru Coordonarea Sprijinului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Orientate spre Export, din Regiunea Voronej, iar apoi, împreună cu reprezentanți ai CCI din Voronej, au vizitat Uzina de Produse lactate, membră a Camerei din această regiune. În cadrul întâlnirii, părțile au discutat despre modalitățile de cooperare reciproc avantajoase.

În cadrul vizitei de studiu, atreprenorii moldoveni au fost interesați în primul rând de cooperarea cu producătorii de echipamente, în special – agricole. Astfel, cu suportul Camerei din Voronej, delegația din Moldova a vizitat și s-a familiarizat cu activitățile unor întreprinderi ce prezintă interes pentru ei.

Notă: ”CCI a RM organizează misiuni economice peste hotare (China, India, Grecia, România, etc.), pentru a aduce antreprenorul autohton față-n față cu potențialul partener sau consumator, și pentru a cunoaște noi piețe de desfacere”.

Distribuie acest articol: