CCI a RM vă invită la Expoziția Internațională de produse alimentare și băuturi WorldFood Istanbul 2019

Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova, în cooperare cu Oficiul Consilierului Comercial al Ambasadei Turciei în Republica Moldova, sub egida Ministerului Economiei al Republicii Turcia, invită agenții economici să participe la programul internaţional „Misiunea Cumpărătorului”, care va avea loc la Istanbul (Turcia) în perioada  04 – 07 septembrie 2019, în timpul desfăşurării Expoziției Internațională de produse alimentare și băuturi WorldFood Istanbul 2019 (ediția 27).

Programul evenimentului include:

► vizita Expoziției WorldFood Istanbul 2019, unde vor fi expuse următoarele grupuri de produse: * Băuturi alcoolice; * Produse alimentare bebeluși/copii; * Conserve (carne, pește, legume, fructe, supe conservate); * Produse de cofetărie; * Sosuri și dressinguri;   * Fructe uscate și nuci; * Produse de panificație și paste făinoase;  * Aditivi alimentari și ingrediente; * Produse în stare proaspătă; * Produse congelate (carne, pește și fructe de mare, legume, fructe și pomușoare, pizza); * Fructe de mare; * Boboase și specii;            * Gemuri, miere, halva și melasă; * Produse din carne; * Lapte și produse lactate (lapte, smîntînă, produse lactate fermentate și iaurturi, unt, înghețată, iaurt înghețat și sorbet, cașcaval); * Produse alimentare naturale și organice (produse fără gluten, naturale și organice); * Băuturi nealcoolice (băuturi carbogazoase, sucuri); * Cafea, ceai, ciocolată fierbinte; * Uleiuri vegetale și măsline; * Echipament și utilaje HoReCa (sisteme de răcire, cîntare, echipament pentru magazine). Pentru mai multe detalii accesați www.worldfood-istanbul.com.

    ► participarea la întrevederi de afaceri în formatul B2B.

Costuri:

  • Organizatorii acoperă următoarele cheltuieli: cazare în hotel de 4* (mic dejun inclus), transfer aeroport-hotel-aeroport, transport intern, ghid vorbitor de l. rusă.
  • Participantul achită biletul tur-retur Chișinău-Istanbul-Chișinău și taxa de participare. Membrii CCI a RM – 2000 MDL (toate taxele incluse). Non-membrii CCI a RM – 2500 MDL (toate taxele incluse).

Cererile de participare la Misiunea Cumpărătorului în Turcia, vor fi acceptate până pe data de 08 august 2019 inclusiv. Formularele completate pot fi expediate prin e-mail: [email protected]. Pentru mai multe informații, contactați Direcția Relații Internaționale a CCI a R.M. Persoană de contact: Inga Leontean – tel : 022 222626.

Distribuie acest articol: