Cele mai bune vinuri de casă au fost premiate în cadrul ediției a XV-a, a Concursului “Polobocul de Aur”

Învingătorii concursului ,,Polobocul de Aur 2017″ au fost premiați duminică, 8 octombrie a.c, în cadrul Zilei Naționale a Vinului. Concursul este organizat anual de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, cu scopul de a pune în valoare tradiția producerii vinului de casă, a-i remarca pe cei mai buni producători, a ridica cultura de consum şi a facilita schimbul de experiență între producătorii autohtoni de vinuri.

La ediția a XV-a a Concursului pentru cel mai bun vin de casă “Polobocul de Aur”, au concurat peste 500 de vinuri de casă, 104 au ajuns la etapa republicană.

Potrivit lui Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, pentru a pune în valoare tradiția producerii vinului de casă calitativ, din anul 2002, Camera de Comerț și Industrie îndeamnă gospodarii să prezinte rodul muncii și măiestriei lor – vinul, la concursul “Polobocul de Aur”. Vinul este apreciat de către degustători profesioniști, iar cei mai iscusiți producători ai vinului de casă sunt premiați.

Totodată, președintele CCI a RM a menționat că pe an ce trece, tot mai mulți vinificatori participă la concurs, iar “Polobocul de Aur” obține o popularitate din ce în ce mai mare. Pe parcursul celor 15 ediții au fost prezentate peste 7300 de mostre de vin, dintre care peste 150 au devenit învingătoare.

Premiul mare este “Polobocul de aur” – un butoi de 100 de litri.

Conform aprecierii comitetului organizatoric, învingătorii Concursului “Polobocul de Aur 2016” sunt:

  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominalizarea „Vin tânăr din soiuri tehnice” Categoria „vin alb”

s-a decernat Dlui  Arhip Tudor, s. Sadova, r-l Călăraș;

  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominalizarea „Vin tânăr din soiuri tehnice” Categoria „vin roşu”

s-a decernat Dlui  Tudor Șeptelici, or. Ungheni;

  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” Nominalizarea Vin tânăr din soiuri tehnice” Categoria „vin rose”

s-a decernat Dlui  Pohilenco Andrei, or. Căușeni;

  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominalizarea „Vin tânăr din soiuri hibride” Categoria „vin roşu”  s-a decernat Dlui Suruceanu Valentin, r-l Strășeni s. Cojușna;
  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominaţia „Vin de casă din anii trecuţi păstrat mai mult de un an”

Categoria ”vin alb” s-a decernat Dlui Pogor Timofei, s. Văzieni, r-l Ialoveni;

  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominaţia „Vin de casă din anii trecuţi păstrat mai mult de un an”

Categoria ”vin roșu” s-a decernat Dlui Mese Ivan, or. Ceadîr-Lunga;

  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominalizarea „Vin de desert” Categoria ”vin alb”  s-a decernat Dlui  Sava Mihail, s. Costești r-l Ialoveni;
  • Premiul Mare „Polobocul de Aur” la Nominalizarea „Vin de desert” Categoria ”vin roşu” s-a decernat Dlui Nicolenco Ion, or. Căușeni.

 

 

Distribuie acest articol: