Despre problemele agriculturii organice s-a discutat astăzi la CCI a RM cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Marți, 25 iunie 2019, agenții economici autohtoni, din domeniul agriculturii organice, au participat la un dialog deschis cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în cadrul ședinței Comitetelor Sectoriale ale Camerei.

În discursul de deschidere, Sergiu Harea, președintele instituției camerale, a menționat că CCI a RM oferă susținere, în deosebi agricultorilor, prin diferite programe și proiecte naționale și internaționale, vizite de studiu la companii etc. și încurajează agricultura organică.

”Ținând cont de faptul că, agricultura organică, cu valoare adăugată este prioritară pentru revitalizarea întregului sectorul agricol și includerea acestuia în lanțurile valorice locale și internaționale, considerăm important consolidarea şi încurajarea mediului de afaceri pentru dezvoltarea unui sector tehnologic avansat, eficient şi competitiv, racordat la standardele internaționale.

Consumatorii din întreaga lume se orientează astăzi spre un mod de viață sănătos și, respectiv, spre un produs organic, ecologic curat.

În mod corespunzător și sectorul agricol în Moldova este din ce în ce mai mult orientat spre un produs organic, promovând echilibrul ecologic și conservând biodiversitatea, dar care se confruntă cu un fir de provocări, pe care la ședința de astăzi urmează să le facem auzite și sper, în scurt timp depășite”, a mai spus Sergiu Harea.

Georgeta Mincu, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a vorbit despre importanța agriculturii organice, menționând că instituția pe care o conduce este deschisă pentru a oferi suport antreprenorilor din acest domeniu. Totodată, ministrul a îndemnat mediul de afaceri să prezinte problemele cu care se confruntă Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Prezent la eveniment, Spartac Chilat, președintele Comitetului de Antreprenoriat în Agricultură pe lângă CCI a RM, director General ”Prograin Organic” a vorbit despre beneficiile unei afaceri organice în Republica Moldova, încurajând agricultorii să tindă la crearea gospodăriilor bazate pe cultură ecologică.

La ședința de astăzi au fost prezenți experți în domeniul agricol și agricultori.

Toate problemele cu care se confruntă agricultorii din țara noastră, expuse în cadrul ședinței de astăzi, vor fi remise organelor competente, pentru soluționarea acestora.

Notă: CCI a RM organizează lunar Ședințe ale Comitetelor Sectoriale cu scopul sporirii procesului de comunicare dintre mediul de afaceri și organele competente de soluționare a problemelor antreprenorilor autohtoni.

Distribuie acest articol: