Eveniment online ”Managementul Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice”

cover_16.10

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), pe platforma Comitetelor pentru Antreprenoriat Sectoriale, continuă dialogul pe dimensiunea gestionării eficiente a deșeurilor, care reieșind din interesul manifestat de participanți (peste 60 agenți economici prezenți la discuții și peste 1000 vizualizări) va include o serie de ședințe dedicate.

Dacă la prima ședință (6 octombrie 2020) am răspuns la întrebările: Cine este producătorul de deșeuri în RM?, Care sunt  soluțiile dar și obligațiile de conformare la prevederile cadrului legal în domeniu”, atunci astăzi am continuat cu un subiect dedicat Zilei internaționale a deșeurilor de echipamente electrice și electronice E-Waste Day 2020, dată marcată la 14 octombrie 2020 în Moldova și în alte 50 de țări din întreaga lume.

Evenimentul de astăzi, cu genericul ”Managementul Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice”, a fost organizat în colaborare cu Asociația pentru Valorificarea deșeurilor și cu participarea reprezentanților Agenției de Mediu.

În cadrul dialogului online, participanții au împărtășit informații importante în primul rând pentru producători, dar și pentru alte persoane interesate, privind aspectele practice ale acestui subiect, precum: definirea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE-urile), categoriile acestora, situația la zi și tendințele de moment.

De asemenea, a fost pus un accent sporit pe rolul producătorilor de DEEE-uri și responsabilitatea extinsă a acestora (REP), bunele practici și soluții de management a acestor deșeuri, cadrul legislativ cu privire la EEE-uri, obligațiile producătorilor și distribuitorilor, dar și sancțiunile pe care acestea le pot primi în caz de nerespectare a legislației în vigoare.

Notă 1: Cei care doresc să revadă prima ședință din seria de evenimente online la acest subiect, pot accesa https://www.youtube.com/watch?v=ftG8SdeMLOg.

Notă 2: Ziua internațională a DEEE-urilor (deșeurilor de echipamente electrice și electronice) este o inițiativă a ”WEEE FORUM”, o asociaţie internaţională non-profit a organizaţiilor colective ale producătorilor de echipamente electrice şi electronice, și reprezintă o ocazie pentru a atrage atenţia consumatorilor asupra importanţei colectării selective a aparatelor uzate, cu scopul de a spori reutilizarea, recuperarea şi reciclarea lor.

Notă 3: „Acțiunea este susținută de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova‘’, realizat de Helvetas Swiss Intercooperation în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova”.

 

Evenimentul poate fi revăzut pe canalul de youtube al Camerei de Comerț și Industrie a RM:

Distribuie acest articol: