Expoziția națională “FABRICAT ÎN MOLDOVA” 2019

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Vă invită să vizitați ediția a XVIII-a a Expoziției naționale “FABRICAT ÎN MOLDOVA”, care se va desfășura în perioada  30 ianuarie – 03 februarie 2019, pe teritoriul Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo” SA, mun. Chișinău.

Sloganul expoziției: ”Acasă, Autentic, Autohton”.

Ceremonia de inaugurare a expoziției va avea loc la data de 30 ianuarie 2019, ora 11.00, în pavilionul nr. 2 al C.I.E ”MOLDEXPO”.  La manifestare vor fi prezenți reprezentanți ai conducerii de vârf a țării, reprezentanți ai Guvernului, Ambasadori acreditați în Republica Moldova, reprezentanți ai Administrației Publice Locale, etc.

Expozția va fi vizitată de  delegații din România, Federația Rusă, Republica Belarus, Pakistan, Turcia, Letonia etc., care vor fi însoțite de Președinții Camerelor de Comerț și Industrie naționale și regionale.

În acest an vor participa 450 agenți economici din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari. La ediția curentă, vizitatorii vor întâlni 50 de participanți noi la expoziție din toate domeniile. De asemenea, vor fi prezentate 21 standuri colective  și anume ale: UTA Găgăuzia, standul regiunii transnistrene și alte 19 consilii raionale precum: Anenii Noi, Cahul, Călărași, Criuleni, Cimișlia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hânceşti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Râșcani, Rezina, Orhei, Ungheni, Stefan-Voda.

Partea expozițională a evenimentului se va desfășura în pavilioanele central, 2, 3 și în spațiile deschise ale C.I.E ”MOLDEXPO”.

PAVILIONUL 1 (central): întreprinderi din sectorul agricol, produse alimentare și băuturi, expoziții colective ale celor 18 raioane ale republicii;

PAVILIONUL 2: întreprinderi industriale, textile și mobilă a 17 companii care reprezintă brandul „Din inimă”;

PAVILIONUL 3: instituțiile publice prestatoare de servicii (ANOFM, AGEPI, CNAS, etc), Consiliile raionale, meșterii populari;

În spațiile deschise vor fi comercializate produse și tehnică agricolă.

Ca și în edițiile anterioare, expoziția va găzdui un program amplu de afaceri în cadrul căruia vor fi abordate subiecte de o mare actualitate atât pentru consumatori, cât și pentru producători. În acest sens vor fi organizate diverse mese rotunde, prezentări de companii și produse, seminare, conferințe pe teme de interes în sfera cooperării comercial- economice.

Vezi agenda evenimentului!

Pentru informații detaliate: Direcția Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții a CCI a RM, tel/fax: (022) 21-07-25, 23-84-10, 21-14-42, e-mail: [email protected].

Notă: ”Conceptul evenimentului urmărește unificarea forțelor reprezentanților administrației publice, comunității de afaceri și organizațiilor obștești în vederea susținerii fabricării produselor autohtone, punerii în evidență a nivelului de competitivitate a acestora și majorării cererii de consum a produselor naționale.

Pe parcursul anilor “FABRICAT ÎN MOLDOVA” a devenit o platformă de creare a condițiilor favorabile pentru susținerea producătorului autohton și de promovare a imaginii Republicii Moldova.”

Distribuie acest articol: