La CCI a RM s-a desfășurat etapa republicană a Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur”

DSC_1575Vineri, 5 aprilie 2019, la Chișinău, a avut loc degustarea din cadrul etapei republicane a Concursului pentru cel mai bun vin de casă „Polobocul de aur”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

La ediția din acest an, pentru marele premiu au concurat 88 din cele circa 500 de probe de vinuri, prezentate de vinificatori din peste 20 de raioane ale țării.

Potrivit președintelui Camerei Sergiu Harea, instituția camerală desfășoară anual acest concurs din 2002, cu scopul de a-i remarca pe cei mai buni vinificatori, a populariza tradiţiile naţionale de fabricare a vinurilor în condiţii de casă, a facilita schimbul de informații și experiență între producători.

În acest an comisia de degustare este alcătuită din 14 membri- degustatori autorizați.

Etapa regională a Concursului pentru cel mai bun vin de casă „Polobocul de aur” a avut loc pe parcursul lunilor februarie – martie, la filialele CCI.

Învingătorii concursului vor fi anunțați și premiați în cadrul Zilei Naționale a Vinului, în luna octombrie.

Premiul mare este „Polobocul de aur” – un butoi de 120 litri.

Distribuie acest articol: