La Chișinău s-a desfășurat Adunarea Generală a experţilor-evaluatori şi specialiştilor în domeniul certificării originii nepreferenţiale a mărfurilor şi prestării serviciilor de broker vamal din Sistemul Cameral

Sîmbătă, 25 februarie 2017, la Chișinău s-a desfășurat Adunarea Generală a experţilor-evaluatori şi specialiştilor în domeniul certificării originii nepreferențiale a mărfurilor şi prestării serviciilor de broker vamal din Sistemul Cameral.

Nicolai Gaibu, șeful Departamentului servicii de expertiză, certificare și suport afaceri (DSECSA) a prezentat rezultatele activităţii sistemului Cameral a Republicii Moldova în domeniul expertizei, evaluării, certificării originii mărfurilor şi broker vamal în anul 2016. Potrivit sursei menționate, rezultatele obținute pe parcursul anului trecut sunt pozitive și se datorează în mare parte experţilor-evaluatori şi specialiştilor din cadrul DSECSA, însă au fost enumerate și unele probleme care necesită a fi soluționate pentru buna funcționare a serviciilor oferite de CCI.

De asemenea, au fost prezentate rezultatele controalelor planificate în filialele CCI privind activitatea de expertiză, certificare a mărfurilor şi broker vamal şi a rapoartelor de evaluare a bunurilor destinate gajării pentru a fi prezentate în băncile comerciale.

Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie, în discursul său a apreciat aportul semnificativ adus de majoritatea celor 88 de experţii-evaluatori şi specialişti în domeniul certificării originii nepreferenţiale a mărfurilor şi prestării serviciilor de broker vamal din Sistemul Cameral, iar neregulile depistate și măsurile întreprinse, conform cerințelor înaintate, vor fi discutate la următoarea ședință a Biroului Executiv a CCI.

Distribuie acest articol: