Cererea noilor membri ai CCI a RM aprobată la Biroul Executiv din 24 mai 2019

În luna mai a.c, încă 4 întreprinderi au primit statut de membru al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Acestea sunt companii din domeniul fabricării echipamentului de iluminat, agricultură și comerț, din Chișinău și Edineț. Decizia Respectivă a fost aprobată de membrii Biroului Executiv al CCI a RM, la 24 mai 2019.

Devenind membre ale CCI a RM, companiile se alătură celei mai reprezentative asociații de business din Republica Moldova, membră a rețelei internaționale a Camerelor de Comerț și Industrie.

Întreprinderile devenite membre beneficiează de mai multe avantaje pritre care:

Oportunități de promovare: în calitate de membru al CCI a RM, întreprinderile au posibilitatea să-și promoveze produsele și serviciile dvs. participând la numeroase activități (misiuni economice, business-forumuri, B2B, expoziţii, concursuri,  etc.)  organizate de Cameră în țară și peste hotare.

Promovarea și apărarea intereselor în fața autorităților publice: în calitate de membru, companiile au mai multe oportunități de a-și exprima opinia pe principalele probleme ce țin de dezvoltarea economică, socială, comerț internațional sau cadrul legal. Initiativele și propunerile antreprenorilor, prin intermediul CCI  ajung cu certitudine la autoritățile competente pentru soluționarea în mod prioritar.

Acces la informație: fiind conectat la rețeaua membrilor CCI, companiile au acces la informații economice, comerciale și inițiative legislative care au impact asupra mediului de afaceri din Moldova. Totodată, au acces nerestricționat la platformele de comunicare, schimb de informații și promovare a antreprenoriatului, gestionate de CCI.

Acces prioritar la serviciile CCI: membrii CCI beneficiază de facilități și înlesniri la accesarea serviciilor noastre.

Mai multe informații și procedura de obținere a statutului de membru puteți consulta online https://chamber.md/cum-poti-deveni-membru-al-camerei-de-comert-si-industrie-a-rm/ sau sa ne contactați la e-mail: [email protected] sau tel 022 233244.

 

Distribuie acest articol: