Peste 50 de companii autohtone și-au expus produsele în România, la Iaşi

Peste 50 de companii autohtone au participat în perioada 20 – 22 septembrie 2019, la ce-a dea III-a ediție a expoziției “Republica Moldova Prezintă” la Iași, România.

Expoziția organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, cu suportul Primăriei Iași, Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova – România, Oficiul Național al Viei și Vinului, Reţelei Întreprinderilor Europene (EEN) și Camerei de Comerț și Industrie Iași, s-a desfășurat în fața Palatului Culturii din oraşul Iași.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu HAREA, cea de-a cincea ediție a expoziției ”Republica Moldova Prezintă” în România se așteaptă a fi una de amploare, ca urmare a succeselor înregistrate la edițiile anterioare desfășurate la Iași, Ploiești și Brașov.

”Edițiile anterioare ale expoziției ”Republica Moldova Prezintă” la Iași au întrunit circa 150 de participanți, iar anul acesta am venit cu peste 50 de participanți, printre care vinificatorii, producători din domeniul agro-alimentar, textil, gospodării țărănești, meşteşugari etc. Trebuie de menționat faptul că anume Iașul a fost primul oraș cu care am început organizarea expozițiilor ”Republica Moldova Prezintă” în România, iar pe această cale vreau să mulțumesc autorităților cu care conlucrăm pentru al III-lea an consecutiv și printre rezultatele cu care se bucură participanții sunt magazinele deschise în Iași, contractele semnate, acordurile încheiate”, a mai declarat Sergiu HAREA.

Potrivit agendei, anul acesta, la Iași, vinificatori autohtoni ne-au reprezentat țara la evenimentul ”Iași- Capitala Vinului de Calitate”, unde împreună cu vinificatorii din Județul Iași au promovat acest domeniu. Totodată, Oficiul Național al Viei și Vinului a organizat un Master Class pentru cei prezenți la expoziție. Tot în prima zi a expoziției a fost organizat un Forum bilateral Republica Moldova-România ”Excelență în Business”. Ziua se va încheia cu un concert marca Alex Calancea Band & Lupii.

La cele cinci expoziţii desfăşurate anterior în Iași, Brașov și Ploiești, au participat circa 500 de companii, fiind încheiate peste 100 de contracte de colaborare privind exportul de fructe uscate, fructe în ciocolată, vinuri etc.

Distribuie acest articol: