Președintele CCI ș-a întâlnit cu reprezentanții UNIDO

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea a avut marți o întrevedere cu Tsvetelina Miliovska, consultant Europa și Diviziunea Asiei Centrale, Departamentul pentru Programe Regionale al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (UNIDO).

Sergiu Harea a vorbit despre specificul Camerei de Comerț și Industrie, activitățile care se vor desfășura în timpul apropiat, printre care: concursurile “Marca Comercială” și “Premiul pentru realizări în domeniul calității”, Expoziția “Republica Moldova Prezintă” la Ploiești, România, în perioada 27-29 aprilie 2017, Conferința Investițional Internațională din luna iunie,  organizată la Bălți, în cadrul Moldova Business Week. De asemenea, președintele CCI a specificat că instituția camerală colaborează cu organizații internaționale în scopul susținerii și promovării agenților economici. În cadrul proiectului UNIDO au fost organizate mai multe seminare în domeniul Eficientizării Resurselor și Producerii mai Pure, la care au participat reprezentanții mediului de afaceri autohton.

Potrivit Tsvetelinei Miliovska, misiunea UNIDO este de a promova și de a accelera dezvoltarea industrială durabilă țărilor în curs de dezvoltare, iar Republica Moldova este unul din statele care beneficiază de suportul organizației. Reprezentantul UNIDO a apreciat activitățile realizate de CCI și s-a arătat interesată de domeniul industrial și investițiile din acest sector.

La sfârșitul întrevederii, președintele CCI i-a invitat pe reprezentanții UNIDO să participe la Conferința Investițional Internațională de la Bălți.

Notă: În anul 2015, în ţara noastră au fost finalizate, cu asistenţa UNIDO, proiectele: Programul naţional de producere mai pură, în valoare de 500.000 de dolari SUA, cu durata de implementare 2011- 2015; Reducerea gazelor cu efect de seră, prin intermediul eficienţei energetice în sectorul industrial al Republicii Moldova, în valoare de 4.382.500 de dolari SUA, cu durata de implementare 2010-2015; şi Promovarea investiţiilor pentru Republica Moldova: Asistenţă pentru MIEPO – Faza de asistenţă pregătitoare, în valoare de 50.000 de euro, cu durata de implementare 2013-2015.

Distribuie acest articol: