Reprezentanții băncilor și instituțiilor financiare din țara noastră au participat la Sesiunea: “Medierea Bancară”

Joi, 6 decembrie 2018, la Chișinău s-a desfășurat Sesiunea: “Medierea Bancară”, organizată de către Centrul de Mediere al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

La eveniment au fost prezenți: Sergiu Harea, președintele CCI a RM, Dumitru Lefter, directorul Centrului de Mediere, Andrzej Grossman, Consultant Principal și Mediator al Centrului de Soluționare Efectivă a Disputelor (CEDR), Marea Britanie, precum și reprezentanții băncilor și instituțiilor financiare din țara noastră, cărora li s-a propus un instrument avantajos și eficient de soluționare alternativă a conflictelor atât cu clienții săi, cât și cu alte instituții.

Reieșind din multitudinea de cauze pe rol în instanțele de judecată și procesul de lungă durată de soluționare a acestora, Centrul de Mediere pune la dispoziția băncilor și instituțiilor financiare, mediatorii săi acreditați național și internațional,  pentru soluționarea conflictelor.

Printre principalele beneficii ale medierii în domeniul bancar, se numără:

  • Confidențialitatea cauzei;
  • Rapiditatea soluționării conflictului;
  • Costuri reduse;
  • Siguranța în executarea soluției adoptate de către părți;
  • Păstrarea relațiilor bune cu clienții;
  • Posibilitatea promovării unui produs nou;
  • Suport în dezvoltarea domeniului de afaceri.

La sesiune s-a discutat despre procedura de soluționare a cauzelor prin mediere,  principalele obstacole pe care le întâlnesc băncile în conflictele cu clienții și modalitățile de ieșire din acest impas.

Sergiu Harea a reiterat faptul că Centrul de Mediere acționează pentru ca mediul de afaceri să soluționeze  conflictele rapid, eficient și cu implicarea unor costuri minime și are ca misiune dezvoltarea instituției medierii în folosul cetățenilor, mediului de afaceri și a sistemului judiciar.

Dumitru Lefter a reflectat situația cotidiană existentă, cu transpunerea unor instrumente eficiente de soluționare a provocărilor căror sunt supuse băncile și instituțiile financiare naționale.

Andrzej Grossman a împărtășit participanților experiența sa internațională de mediere bancară și a menționat faptul că cele mai multe conflicte soluționate prin mediere au fost: împrumuturi de dezvoltare imobiliară, executarea garanțiilor personale în urma insolvabilității companiei, refinanțarea datoriilor, dispute interbancare în legătură cu valorile mobiliare bursiere.

De menționat că Centrul de Mediere al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova organizează cu regularitate asemenea sesiuni de informare  cu privire la soluționarea litigiilor prin mediere.

Distribuie acest articol: