Republica Armenia interesată de cooperarea economică cu țara noastră

Marți, 20 iunie 2017, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu HAREA a avut o întrevedere de lucru cu Jivan MOVSISYAN, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în țara noastră, ocazie cu care cei doi oficiali au subliniat importanța cooperării dintre cele două state, în scopul susținerii mediului de afacerii și creșterii economiei.

Sergiu HAREA a vorbit despre specificul Camerei de Comerț și Industrie, activitățile care se vor desfășura în timpul apropiat dar și despre disponibilitatea agenților economici autohtoni de a exporta produsele noastre pe piețele internaționale.

Jivan MOVSISYAN  a apreciat activitatea instituției camerale și s-a arătat interesat de produsele moldovenești, menționând că țara sa își dorește o colaborare strânsă cu Republica Moldova. Totodată, Ambasadorul a declarat că cu ocazia Zilei Independenței Armeniei, la Moldexpo va fi organizat un expo-târg cu produse din țara sa, în toamna acestui an.

Cei doi interlocutori au subliniat necesitatea organizării unui forum de afaceri și unei expoziții în Armenia, în timpul apropiat. Aceste evenimente vor contribui esenţial la aprofundarea cooperării atât în domeniul economic, cât şi în sfera cultural-umanitară.

 

Distribuie acest articol: