Astăzi, 13 mai, în ajunul Hramului oraşului Bălţi, a fost dat startul expo-târgului universal „Primăvara la Bălţi”. Ajuns la ediţia a XVII-a şi desfăşurat sub patronajul primăriei municipiului, evenimentul este organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.
Ediția curentă, ce se desfăşoară în perioada 13 – 15 mai în piața centrală Vasile Alecsandri din Bălţi, propune consumatorilor – locuitorilor şi oaspeţilor orașului, o gamă variată de produse şi mărfuri de înaltă calitate, competitive pe piață, la cele mai avantajoase preţuri, preponderent, de la producătorii autohtoni.
Expo-târgul universal „Primăvara la Bălţi” are drept obiectiv:
- promovarea și susținerea producătorului autohton;
- extinderea pieţelor interne şi externe;
- stabilirea noilor contacte de afaceri;
- consolidarea dialogului public – privat.
La evenimentul expozițional participă agenți economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Drochia, Rîşcani, Glodeni, Fălești, Sîngerei, Căușeni și raioanele Briceni, Ocnița, Nisporeni, Strășeni, dar și meșteri populari.
Anual, Filiala Bălți a CCI a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, APL de nivelul I și II din raioanele Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni organizează și desfășoară în regiune 22 expo-târguri specializate și universale.