Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cooperare cu proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, implementat de GIZ, a dat startul trainingului „Economie Verde și Transformare Durabilă în Afaceri”, dedicat partenerilor din învățământul profesional tehnic dual.
Activitatea se desfășoară în perioada 19–20 iunie 2025, cu o sesiunea de follow-up pe 7 iulie 2025.
Participanții vor explora modalități concrete de transformare a modelelor de afaceri și a activităților educaționale în contextul tranziției către o economie verde.
În cadrul instruirii, participanții vor dezvolta competențe în:
- integrarea principiilor sustenabilității în procesele de afaceri;
- utilizarea instrumentelor digitale pentru reducerea impactului asupra mediului;
- înțelegerea politicilor ecologice și a cerințelor de conformitate;
- identificarea soluțiilor inovatoare pentru eficiență energetică și produse durabile.
Instruirea este facilitată de dna Maria Hămuraru, dr., conf. univ., care va ghida participanții în procesul de elaborare a planurilor proprii de tranziție verde – un pas esențial pentru viitorul sustenabil al educației și economiei..