La data de 4 iulie 2025, Filiala Hîncești a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a organizat un seminar de instruire cu tema: „Elaborarea contractului de export, inclusiv prin prisma clauzei de forță majoră, mediere și arbitraj – ca metode alternative de soluționare a conflictelor”.
Evenimentul a reunit antreprenori locali și experți în domeniul juridic, oferind o platformă valoroasă de informare și dialog profesional.
Sub îndrumarea specialiștilor Dumitru Lefter și Angela Talambuță, participanții au explorat aspecte esențiale ale contractelor comerciale internaționale, inclusiv:
✔️ Etapele cheie în elaborarea unui contract de export solid
✔️ Aplicarea corectă a clauzei de forță majoră în relațiile comerciale
✔️ Medierea și arbitrajul – alternative eficiente și rapide pentru soluționarea litigiilor
✔️ Cazuri practice și exemple reale din experiența companiilor autohtone
În deschiderea seminarului, Directoarea Filialei Hîncești, Tatiana Cojocaru, a menționt că este vital ca antreprenorii să cunoască instrumentele juridice moderne care le pot proteja afacerile.
Participanții au beneficiat de suport informațional aplicat, discuții interactive și răspunsuri la întrebări relevante pentru activitatea lor curentă.
Seminarul a fost organizat cu sprijinul OPTIM Project, susținut de Guvernul Elveției prin Swiss Cooperation in Moldova, și implementat de Helvetas Moldova.
Filiala Hîncești a CCI a RM mulțumește tuturor celor prezenți pentru implicarea activă și își reconfirmă angajamentul de a oferi suport continuu comunității de afaceri locale.