Noutăți

Subiecte actuale pentru dezvoltarea pieței muncii în țară, discutate la ședința condusă de CCI a RM

În data de 24 iulie 2025, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul a avut loc cea de-a treia ședință din acest an a Grupului de Lucru nr. 6 „Dezvoltarea Pieței Muncii” Ședința a fost condusă de Sergiu Harea, președintele CCI a RM care a subliniat:

„Într-o piață a muncii marcată de migrație, schimbări demografice și deficit de forță de muncă calificată, este esențial să investim în măsuri active de ocupare – de la formare profesională și sprijin pentru antreprenoriat, până la subvenționarea locurilor de muncă Aceste provocări impun un dialog constant între autorități și mediul de afaceri. Prin intermediul acestui Grup de lucru, ne propunem să contribuim la elaborarea unor politici coerente, realiste și orientate spre soluții, care să răspundă atât nevoilor angajatorilor, cât și drepturilor lucrătorilor.”

În deschiderea ședinței, au avut intervenții și Mihai-Gabriel Ciobanu, Secretar de Stat al MMPS, care a prezentat date statistice în domeniul angajării și inițiative promovate de minister, precum reglementarea agentului temporar de muncă.

Activitatea Grupului de Lucru nr. 6 este ghidată de un plan de acțiuni stabilit la începutul anului și axat pe subiecte de actualitate, precum:

  • liberalizarea pieței muncii;
  • promovarea ocupării forței de muncă;
  • învățământul dual și politicile de formare profesională;
  • incluziunea tinerilor NEET;
  • măsuri fiscale și stimulente pentru creșterea productivității muncii;
  • reglementarea muncii prin agent de muncă temporară (proiect de lege votat în lectura a doua la 10 iulie).

La ședință au participat peste 50 de reprezentanți ai autorităților publice, asociațiilor de business și ai societății civile. Agenda reuniunii a inclus două subiecte prioritare:

  1. Analiza măsurilor active de ocupare a forței de muncă, prezentată de reprezentanții MMPS și ANOFM – cu accent pe instrumentele de sprijin, evoluția finanțării și consultarea opiniei mediului de afaceri.
  2. Prezentarea proiectului Hotărârii de Guvern privind simplificarea unor cerințe din domeniul securității și sănătății în muncă, elaborat cu sprijinul Confederației Naționale a Patronatului, care vizează reducerea sarcinilor administrative și adaptarea normelor la realitățile actuale de muncă.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova rămâne un partener activ în procesul de consolidare a politicilor pieței muncii, prin expertiza sa și prin reprezentarea intereselor mediului de afaceri în toate platformele relevante de dialog public-privat.