Noutăți

Târg de toamnă la Fălești

Astăzi, 22 octombrie, la Fălești, a demarat ediția a VI-a a expo-târgului universal „Toamna la Făleşti”, organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM (CCI a RM) în parteneriat cu primăria oraşului Făleşti şi secția economie a Consiliului raional.

Evenimentul expozițional  are drept obiectiv:

  • susţinerea producătorilor autohtoni;
  •  promovarea mărfurilor, produselor  calitative şi competitive pe piaţa internă;
  •  stabilirea noilor contacte de afaceri.

Expo-târgul universal demonstrează realizările întreprinderilor autohtone – participante şi reprezintă o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, dar și pentru consolidarea şi menţinerea unui dialog public – privat viabil.

La expo-târgul  universal „Toamna la Făleşti”, ce se desfășoară  pe strada pietonală Alexandru cel Bun din oraș, participă agenţi economici din municipiile Chişinău şi Bălţi, orașele Drochia, Făleşti, raioanele Rîşcani, Glodeni, Sîngerei, Briceni, Dubăsari, care, pe parcursul a 3 zile, vor prezenta și vor expune consumatorilor  un asortiment bogat şi variat de mărfuri şi produse de înaltă calitate, pentru orice gust şi la preţuri accesibile.

Casa de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri (CCACT) „Eleonora Găină” din orașul Fălești va propune vizitatorilor un spectru variat de obiecte de artizanat,  confecţionate cu mult talent, dibăcie şi căldură sufletească de membrii cercurilor din cadrul CCACT.

Anual, filiala Bălți a CCI a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, APL de nivelul I și II din raioanele Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni organizează și desfășoară în regiune 22 expo-târguri specializate și universale.