Noutăți

Sesiune introductivă privind Principiile de Abilitare a Femeilor (WEPs), organizată de CCI a RM în parteneriat cu UN Women 

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Agenția ONU pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), organizează o sesiune introductivă dedicată Principiilor de Abilitare a Femeilor (Women’s Empowerment Principles – WEPs), care va avea loc la 7 noiembrie 2025, ora 10:00, la hotelul VISPAS (Chișinău, str. Alexandru Lăpușneanu, 26).

Evenimentul are drept scop familiarizarea mediului de afaceri cu cele 7 principii WEPs, elaborate de ONU, care promovează egalitatea de șanse, diversitatea și abilitarea femeilor în cadrul companiilor. Aceste principii sprijină implicarea sectorului privat în promovarea egalității de gen, recunoscând rolul esențial al mediului de afaceri în acest proces, care oferă un cadru global de implicare a mediului de afaceri în asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați.

Programul sesiunii include:

  • Prezentarea conceptului WEPs și a etapelor de semnare a angajamentului de către companii;
  • Exemple de bune practici și istorii de succes din Republica Moldova, prezentate de companii semnatare;
  • Sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, moderată de Elena Veselovscaia, expertă UN Women.

Prin acest eveniment, CCI a RM reafirmă angajamentul său față de promovarea responsabilității sociale corporative, a echilibrului de gen și a condițiilor echitabile de muncă în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova.

👉 Participarea este gratuită, în baza înregistrării prealabile.
📋 Formular de înregistrare: https://forms.gle/kjE2M7RBDEzfKEbN7

Pentru detalii suplimentare: Svetlana Petrașcu,email: [email protected], tel: 022224983

 Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Agenția Organizației Națiunilor Unite (ONU), dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Suediei în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților și implicării comunității dedicate Principiilor de Abilitare a Femeilor (WEPs)”.