Noutăți

Proiectul de lege privind optimizarea procedurilor de eliberare a actelor permisive, examinat de Guvern

Guvernul a aprobat astăzi 10 decembrie 2025, avizul la proiectul de lege privind optimizarea procedurilor de eliberare a actelor permisive.

Documentul este elaborat în contextul implementării Agendei de reforme aferente Planului de Creștere a Republicii Moldova și prevede eliminarea a cel puțin 20 de acte permisive și revizuirea a cel puțin 80, în conformitate cu principiile unei reglementări mai bune, inspirate din practicile Uniunii Europene.

Proiectul propune modificări la 22 de legi și include, în special: simplificarea procedurilor, introducerea soluțiilor de tip ghișeu unic, extinderea termenului de valabilitate a actelor permisive și reducerea termenelor de eliberare.

În cadrul ședinței, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a salutat promovarea proiectului, subliniind importanța acestuia pentru creșterea competitivității economice și avansarea procesului de integrare europeană. Totodată, dl Harea și-a exprimat susținerea pentru inițierea elaborării celui de-al treilea pachet de reglementare, evidențiind necesitatea continuării reformelor orientate spre facilitarea activității mediului de afaceri.