Noutăți

CCI a RM intensifică cooperarea economică internațională printr-o serie de întrevederi cu ambasadori și reprezentanți ai mediului de afaceri

În perioada 16–17 februarie 2026, Vicepreședintele Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Mihai Bîlba, a avut o serie de întrevederi de curtoazie cu reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova, în vederea consolidării dialogului instituțional și a relațiilor economice bilaterale.

La 16 februarie 2026, Vicepreședintele CCI a RM s-a întâlnit cu E.S. Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republica Filipine în Republica Moldova, cu reședința la București. În cadrul discuțiilor au fost prezentate activitățile și instrumentele de sprijin oferite de CCI a RM pentru susținerea mediului de afaceri autohton și facilitarea relațiilor comerciale externe. Partea filipineză și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea relațiilor economice, inclusiv pentru exportul de produse agroalimentare și fructe uscate exotice pe piața moldovenească. Totodată, a fost examinată oportunitatea organizării unor prezentări și misiuni economice reciproce.

 

La 17 februarie 2026, Vicepreședintele CCI a RM a avut o întrevedere cu E.S. Dr Mohammed Moustafa Orfy, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Arabe Egipt în Republica Moldova, însoțit de reprezentanți ai Oficiului Comercial al Ambasadei. Discuțiile au vizat evoluția relațiilor economico-comerciale bilaterale, dinamica schimburilor comerciale și valorificarea oportunităților existente. A fost subliniată cooperarea instituțională dintre CCI a RM și Camera de Comerț din Cairo, precum și importanța continuării misiunilor economice și a schimbului de informații privind oportunitățile investiționale și comerciale.

În aceeași zi, Mihai Bîlba a avut o întrevedere cu Dna Svetlana Țîkalo, Consilier pentru probleme economice al Ambasadei Ucraina la Chișinău și cu Alexandr Baldîniuk, Președintele Asociației „Ukrkondprom”. Discuțiile au vizat rezultatele recentei vizite a delegației oamenilor de afaceri ucraineni la Chișinău, participarea acestora cu stand la expoziția „Fabricat în Moldova 2026” și la Forumul de Afaceri „Fabricat în Moldova – Competitiv Internațional” dedicat internaționalizării companiilor, precum și perspectivele participării cu stand comun la viitoarele evenimente organizate de CCI a RM.

CCI a RM își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea relațiilor economice externe și de a facilita conectarea mediului de afaceri din Republica Moldova cu parteneri internaționali.