Astăzi, în cadrul Conferinței Naționale „Excelență și Parteneriat în Învățământul Dual”, șase instituții de învățământ profesional tehnic, au fost premiate de către Ministerul Educației și Cercetării, cu câte 500.000 de lei pentru excelență și parteneriate în învățământul dual.
Alte cinci instituții au primit granturi de câte 25.000 de euro pentru lansarea programelor noi prin învățământ dual – calificări adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii. Sprijinul este oferit în cadrul proiectului „Accelerarea învățământului profesional tehnic dual din Republica Moldova”, implementat de Asociația pentru Educație și Dezvoltare(AED) în parteneriat cu MEC și Camera de Comerț și Industriei, cu suportul Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED)”.
De premiile oferite de MEC au beneficiat:
- Școala Profesională nr. 5 din Chișinău;
- Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău;
- Școala Profesională din Bubuieci;
- Centrul de Excelență în Transporturi din Chișinău;
- Școala Profesională din Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia;
- Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, cel care a înmânat premiile a menționat: „Învățământul dual înseamnă șanse reale pentru tineri – de a învăța o meserie căutată, de a câștiga experiență practică încă din timpul studiilor și de a avea un loc de muncă stabil după absolvire. Ne dorim ca tot mai mulți elevi să aleagă această cale, iar parteneriatul dintre instituția de învățământ și mediul economic să devină o regulă, nu o excepție. Rezultatele din acest an arată clar că suntem pe drumul corect”.
Instituțiile au fost selectate în baza unui concurs la care au participat 22 dintre cele 45 de instituții care implementează învățământul dual. Dosarele au fost evaluate conform unor criterii precum: numărul de elevi implicați în învățământul dual, rezultatele admiterii, relevanța ofertei educaționale pentru piața muncii și impactul proiectelor de dezvoltare propuse pentru implementare de instituții.
Prezent la eveniment, Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a declarat: „În ultimii trei ani, am asistat la o conjugare a eforturilor dintre Ministerul Educației și mediul de afaceri, iar lucruri frumoase și rezultate bune vom avea doar atunci când vom continua să ne unim forțele”.
În cadrul evenimentului, cinci colaborări de succes au fost premiate pentru consecvență, pentru numărul de elevi instruiți și angajați, precum și pentru contribuția lor la calitatea formării profesionale.
Totodată, cinci instituții au primit granturi de câte 25.000 de euro pentru lansarea unor programe noi în sistem dual adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.
Instituțiile beneficiare sunt:
- Școala Profesională nr. 3 din Chișinău;
- Școala Profesională nr. 6 din Chișinău;
- Colegiul Agroindustrial din Rîșcani;
- Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău;
- Școala Profesională din Ciumai, Taraclia.
Resursele vor putea fi utilizate pentru investiții în laboratoare, echipamente și formarea cadrelor didactice.
Premiile au fost oferite în cadrul conferinței de către Sergiu Harea și Directoarea de Țară a Serviciului de Dezvoltare Liechtenstein – Moldova, Nadejda Burciu.
Concursul s-a desfășurat în perioada 14 ianuarie – 20 februarie, iar dosarele au fost evaluate în baza următoarelor criterii: relevanța noului program de formare pentru piața muncii din regiune, capacitatea instituțională de implementare a acestuia, potențialul agentului economic de a participa în formarea duală, sustenabilitatea programului și a noilor parteneriate de instruire duală după finalizarea grantului, precum și vizibilitatea programului dual, asigurată prin parteneriatul dezvoltat.
În cadrul conferinței, Dan Perciun a oferit Camerei de Comerț și Industrie o Diplomă de Onoare din partea Guvernului Republicii Moldova, în semn de apreciere pentru contribuția semnificativă la promovarea învățământului dual.
Notă: În anul de studii curent, 2.139 de tineri au optat pentru învățământul dual, cu 30% mai mulți decât în anul precedent. În prezent, aproximativ 45 din cele 81 de instituții de învățământ profesional tehnic formează specialiști prin sistemul dual, în parteneriat cu 230 de companii.