Astăzi, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a organizat evenimentul „Shadow Day”, la compania S.C. Cojocari-Group SRL, brandul Vasconi, cu scopul promovării învățământului dual și al orientării profesionale a elevilor către meserii din industria ușoară. Activitatea a fost dedicată specialității Cusător/cusătoreasă (cusătoare) și a oferit participanților o experiență autentică în mediul real de muncă.
Evenimentul a reunit un grup de 10 elevi, care au avut oportunitatea de a descoperi direct procesele de producție din cadrul unității economice. Programul a început cu întâlnirea participanților și prezentarea regulilor de siguranță, urmată de un tur ghidat al unității economice, în cadrul căruia elevii au vizitat spațiile de producție și au aflat detalii despre etapele tehnologice specifice industriei de confecții. Specialiștii companiei au explicat fluxul de lucru, modul de utilizare a utilajelor și cerințele de calitate necesare în realizarea produselor.
De asemenea, elevii au participat la o sesiune de orientare profesională, unde au fost prezentate avantajele învățământului dual și oportunitățile de formare profesională oferite în colaborare cu mediul de afaceri. Participanții au aflat care sunt pașii necesari pentru a accesa o calificare în acest sistem și care sunt beneficiile care îmbină instruirea teoretică cu experiența practică direct în cadrul unei unități economice.
Momentul central al evenimentului a fost masterclass-ul interactiv „O zi în rolul unui specialist din domeniul tehnic”, unde elevii au avut posibilitatea să observe demonstrații practice realizate de profesioniști și să se implice activ în sarcini specifice meseriei de cusător. Sub îndrumarea specialiștilor, aceștia au experimentat etape ale procesului de realizare a unui produs vestimentar, înțelegând mai bine complexitatea și importanța fiecărei operațiuni. Activitatea a fost concepută astfel încât să dezvolte spiritul de echipă, atenția la detalii și interesul pentru o carieră în acest domeniu.
Prin organizarea acestui eveniment, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova reconfirmă importanța colaborării dintre mediul educațional și cel economic, promovând învățământul dual ca o soluție modernă și eficientă pentru formarea viitorilor specialiști și integrarea acestora pe piața muncii.
Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Accelerarea învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova”, implementat de Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar al Fundației Liechtenstein Development Service (LED).