Noutăți

Schimb de experiență și noi pași pentru calitatea învățării la locul de muncă

În perioada 29–30 septembrie 2026, la Chișinău, s-a desfășurat întâlnirea transnațională a partenerilor proiectului Erasmus+ „WBL-Quality MD”, reunind reprezentanți ai organizațiilor partenere din Republica Moldova, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, Școala Profesională nr. 6, precum și partenerii internaționali  IHK-Projektgesellschaft mbH (Germania) și Auxilium pro Regionibus Europae in Rebus Culturalibus (Austria).

Pe parcursul celor două zile, partenerii au analizat progresul proiectului și rezultatele cercetării privind indicatorii calitativi și cantitativi, au discutat următoarele etape de implementare și au clarificat responsabilitățile pentru perioada următoare.

Un element important al vizitei l-au constituit exemplele concrete de învățământ dual din Republica Moldova. Partenerii internaționali au vizitat Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, precum și companii implicate în formarea profesională duală, inclusiv Château Vartely, Bucuria S.A. și Eco Resort Butuceni SRL având posibilitatea să cunoască modul în care este organizată pregătirea practică a elevilor și colaborarea dintre instituțiile de învățământ și companii.

În cadrul întâlnirii au fost, de asemenea, abordate dezvoltarea și testarea instrumentului online de autoevaluare, managementul și asigurarea calității proiectului, precum și activitățile de diseminare și valorificare a rezultatelor.

Întâlnirea s-a încheiat cu stabilirea următorilor pași, responsabilităților și acțiunilor comune, consolidând cooperarea dintre parteneri pentru dezvoltarea unor instrumente și soluții care să contribuie la creșterea calității Work-Based Learning (WBL) în Republica Moldova.