În perioada 23–25 septembrie 2026, orașul Dondușeni a găzduit expoziția-târg „Toamna de Aur 2026”, un eveniment dedicat producătorilor, antreprenorilor și meșterilor din regiune, care a reunit produse autohtone, articole de sezon într-o atmosferă specifică târgurilor de toamnă.
Evenimentul s-a desfășurat în piața Consiliului Raional Dondușeni și a oferit vizitatorilor posibilitatea de a descoperi o varietate de produse și articole prezentate de agenți economici invitați și producători locali. Expoziția a constituit, în același timp, o platformă de promovare pentru participanți, oferindu-le posibilitatea de a-și prezenta produsele, de a interacționa direct cu consumatorii și de a-și face cunoscute afacerile. Vizitatorii au putut descoperi cașcavaluri artizanale, fructe uscate și dulcețuri, legume proaspete și conservate, miere și produse apicole, articole handmade și textile, obiecte din lemn realizate cu grijă și creativitate, precum și o varietate de arbuști, pomi fructiferi și plante decorative.
La eveniment am invitat Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole (CEHTA) din Țaul . Instituția a implicat studenții în activitățile desfășurate în cadrul târgului, oferindu-le posibilitatea de a cunoaște nemijlocit specificul organizării și desfășurării unei expoziții-târg. Participarea studenților a avut și o importantă valoare practică și educațională. Aceștia au avut ocazia, să observe modul de prezentare și promovare a produselor, să exerseze interacțiunea cu consumatorii, precum și aspectele organizatorice ale unui astfel de eveniment. Experiența contribuie la familiarizarea tinerilor cu mediul antreprenorial și cu oportunitățile pe care le oferă acesta.
Expoziția-târg „Toamna de Aur 2026” a fost organizată în parteneriat cu Primăria Orașului Dondușeni și Consiliul Raional Dondușeni, al căror sprijin și implicare au contribuit la buna desfășurare a evenimentului. Partenerii locali au oferit tot suportul necesar pentru organizarea și desfășurarea târgului.
Prin organizarea unor asemenea evenimente, Filiala Edineț a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, contribuie la crearea unor oportunități de promovare pentru agenții economici, la consolidarea relațiilor dintre mediul de afaceri și comunitate și la stimularea dezvoltării antreprenoriatului regional.
Expoziția-târg „Toamna de Aur 2026” a demonstrat încă o dată că astfel de evenimente pot reuni mediul de afaceri, autoritățile publice, instituțiile de învățământ și comunitatea într-un efort comun de promovare a produselor locale și de susținere a inițiativelor antreprenoriale.
Mulțumim Primăriei Orașului Dondușeni, Consiliului Raional Dondușeni, CEHTA, tuturor expozanților, studenților implicați și vizitatorilor pentru deschidere, colaborare și contribuția la buna desfășurare a evenimentului!
Împreună susținem producătorii locali, promovăm produsele autohtone și contribuim la dezvoltarea comunităților din regiune.