Ședința Consiliului CCI a RM cu participarea Primului-ministru

În cadrul ședinței a fost prezentat raportul de activitate CCI pentru perioada ianuarie-mai 2020, în care sunt expuse detaliat activitățile subdiviziunilor CCI, în baza direcțiilor principale ale activității CCI a RM pentru anul 2020.
Guvernul a aprobat distribuirea locurilor cu finanțare bugetară pentru anul de studii 2020-2021, în instituțiile de învățământ profesional tehnic

În instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar în următorul an de studii vor fi admise 8279 persoane cu finanțare bugetară, dintre care 810 pentru instruirea la programe de formare profesională prin învățământ dual și 570 pentru formarea profesională a condamnaților, și cu finanțare cu taxă 1000 persoane.
Dialog public-privat în perioada COVID-19: realizări și concluzii

Evenimentele au avut scopul să sprijine membrii săi prin informarea despre subiecte relevante desfășurării activității antreprenoriale în condițiile de criză.
Oportunitățile ECONOMIEI CIRCULARE pentru IMM-urile din regiunea Mării Negre

În contextul pandemiei de coronavirus, ne propunem să abordăm atât prevederile Pactului Ecologic European, cât și efectele provocate de COVID-19 asupra economiilor din UE și regiunea extinsă a Mării Negre în procesul de tranziție ecologică.
Dezvoltarea inovațională și instrumentele de suport pentru ÎMM-uri

Evenimentul este realizat în cadrul proiectului “Dezvoltarea unei platforme de colaborare pentru promovarea exporturilor pe ambele maluri ale râului Nistru (DCEPP)”, finanțat de programul UE-PNUD Moldova, „Sporirea măsurilor de încredere pe ambele maluri ale râului Nistru”.
Webinar INCOTERMS 2020

Evenimentul este organizat exclusiv de CCI a RM – membru al Camerei de Comerț Internațională (ICC), autor oficial cu drepturi depline asupra INCOTERMS® 2020.
Căutăm oferte comerciale – regizare și elaborare de video

Video-ul nu presupune participarea reprezentanților companiilor înregistrate în concurs. Durata acestuia va fi de cca 30-40 minute.
Mai multe informații puteți afla apelând Direcția evenimente de afaceri, târguri și expoziții a CCI a RM – Telefon: 022 210 725 / 022 211 442; Email: [email protected]
Așteptăm ofertele comerciale din partea Dvs. până la data de 30 iunie 2020!
Forumul online al oamenilor de afaceri Republica Moldova – România

Obiectivele principale: consolidarea şi extinderea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi România, identificarea modalităților existente de a depăși consecințele negative ale Covid-19 asupra comerțului bilateral, stabilirea contactelor directe între oamenii de afaceri din ambele state.
Căutăm oferte comerciale (servicii de elaborare, editare, imprimare)

Catalogul va prezenta informații textuale și imagini ce țin de organizatorii concursurilor, parteneri și participanți.
Forumul online al oamenilor de afaceri Moldova-Turcia

Evenimentul s-a desfășurat prin intermediul platformei Zoom și a fost împărțit în: cuvânt de salut, sesiunea 1, 2,3, întrevederi B2B. Subiectele esențiale abordate au fost: consolidarea şi extinderea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Republica Turcia și identificarea căilor de a depăși consecințele pandemiei cauzată de virusul COVID-19.
Angajăm Șef Secția servicii în comerțul internațional (broker vamal)

Studii: superioare
Experienţă de muncă: cel puţin 5 ani în domeniul brokerajului vamal
Persoanele interesate pot expedia CV-ul pe adresa [email protected] până la data de 30.06.2020.
Vor fi contactate numai persoanele care corespund cerinţelor înaintate.
Angajăm Manager pe programe de instruire

Persoanele interesate pot expedia CV-ul pe adresa [email protected] cu specificarea postului vacant
Agrivirtual – Expoziție Virtuală de Mașini Agricole și de Zootehnie

Expoziția se va desfășura în perioada 22-26 iunie 2020 și este organizate de Secretariatul General al Uniunii Exportatorilor din Anatolia Centrală (OAIB), în colaborare cu Universitatea Selçuk și coordonat cu Ministerul Comerțului al Republicii Turcia, care va aduce la un loc peste 100 de companii participante locale și cumpărători profesioniști străini.
Cursuri online și Programe de certificare

Cursurile online și certificările organizate de către ICC Academy oferă o gamă largă de programe de certificare online care valorifică poziția ICC de lider mondial în definirea normelor și standardelor comerciale.
Expoziție virtuală Made in Belarus Agro Food

Expoziția va fi activă din 16 iunie 2020 și va prezenta produsele celor de mai succes întreprinderi belaruse din domeniul agriculturii și procesării produselor agricole precum produse alimentare, utilaje și echipamente agricole, tehnologii agricole și multe altele.
Anunț de angajare

CCI a RM angajează 2 Experți pentru elaborarea unui set de metode/instrumente de ghidare și predare în cadrul instruirii practice, ce vor fi utilizate de către companii pentru instruirea elevilor-ucenici.
Președintele CCI a participat la Ședința plenară a Consiliului Economic

În cadrul intervenției sale, dnul Harea s-a referit la propunerile membrilor CCI care au fost discutate în perioada pandemiei cu reprezentanții mai multor ministere în cadrul ședintelor online organizate.
Forumul online al oamenilor de afaceri Moldova-Turcia

Obiectivele principale: consolidarea şi extinderea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Republica Turcia, identificarea modalităților existente de a depăși consecințele negative ale COVID-19 asupra comerțului bilateral, stabilirea contactelor directe între oamenii de afaceri din ambele state.
Suport pentru antreprenorii din Republica Moldova

Academia Exportatorului reprezintă o platformă de servicii de consultanță și traininguri specializate oferite exportatorilor cu experiență, cât și companiilor care doresc să își extindă activitatea pe noi piețe. Într-o lume globalizată, internaționalizarea afacerii trebuie să intre în preocupările oricărui antreprenor, fie că vorbim de o afacere la început sau de una aflata la maturitate.
Eurochambers și EU4 Business au prezentat Raportulul de țară Moldova 2020

Raportul de țară conține analiza economică a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din Republica Moldova structurată sectorial, în dependență de gen și tip, care se bazează pe date statistice, inclusiv privind exporturile în mai multe sectoare (precum sectorul alimentar bio/organic, industria textilă, turism, industriile creative). Totodată au fost prelucrate date obținute prin chestionarea a circa 340 companii.