Noutăți

26 de maiștri-instructori au obținut certificate de calificare profesională în cadrul unui program de formare psihopedagogică organizat de CCI a RM

La data de 20 mai 2025, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a găzduit ceremonia de înmânare a certificatelor de calificare profesională pentru 26 de maiștri-instructori care au finalizat cu succes Programul de formare psihopedagogică.

Evenimentul a marcat încheierea unei etape importante de dezvoltare profesională pentru specialiștii implicați direct în procesul de instruire practică în cadrul învățământului dual.

Programul de formare s-a desfășurat în perioada 31 ianuarie – 4 aprilie 2025 și a avut drept scop principal consolidarea competențelor didactice ale maiștrilor-instructori din cadrul unităților economice. Aceștia joacă un rol esențial în pregătirea viitorilor specialiști prin oferirea unei instruiri practice calitative, adaptate cerințelor pieței muncii.

CCI a RM adresează sincere felicitări tuturor absolvenților pentru efortul depus, perseverența și dorința de a contribui la creșterea calității educației profesionale în Republica Moldova.

Prin astfel de activități, CCI a RM continuă să promoveze și să sprijine formarea continuă a cadrelor implicate în educația profesională, contribuind la dezvoltarea unei forțe de muncă bine pregătite și competitive.

Această activitate a fost organizată în cadrul Proiectului „Accelerarea Educației Duale în Republica Moldova”, cu sprijinul generos al Principatului Liechtenstein.