Într-un context în care piața muncii se digitalizează rapid, iar competențele viitorului devin esențiale, circa 50 de tineri din Edineț au participat la cursul intensiv de instruire „Tehnologii Emergente & Freelancing”, desfășurat în format mixt.
Evenimentul organizat de Filiala Edineț a Camerei de Comerț și Industrie a RM, în parteneriat cu Primăria municipiului Edineț, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, a avut ca scop dezvoltarea abilităților digitale și antreprenoriale ale tinerilor, oferindu-le instrumente concrete pentru a-și construi cariere independente în mediul digital.
Pe parcursul cursului, participanții au explorat teme esențiale, precum:
- Noțiuni de bază despre Inteligența Artificială, Blockchain, Cloud Computing, IoT;
- Utilizarea platformelor de freelancing (Upwork, Fiverr, Freelancer);
- Construirea unui profil profesional și ofertarea serviciilor;
- Abilități de branding personal, comunicare și negociere cu clienții;
- Simulări și exerciții de tip pitching, pentru a prezenta idei și oferte reale;
- Gestiunea timpului, a resurselor și a contractelor în regim de muncă freelance.
Participanții au acumulat nu doar informații teoretice, ci și experiență practică, lucrând în echipe, susținând prezentări și construind primele lor profiluri profesionale digitale. Atmosfera a fost una activă, iar feedback-ul oferit de participanți a reflectat interesul crescut față de noile forme de muncă și învățare.
„A fost prima dată când am înțeles cum funcționează freelancingul în mod concret. Acum știu ce pași trebuie să urmez ca să îmi ofer serviciile online.” – a spus unul dintre participanți.
De menționat că implementarea Programului „Edineț-capitala tineretului 2025” va continua cu alte evenimente dedicate dezvoltării competențelor digitale și antreprenoriale pentru tineri, pentru că viitorul aparține celor care învață să se adapteze!
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova susține dezvoltarea competențelor digitale și spiritul antreprenorial în rândul tinerilor!