În perioada 20 iulie – 10 septembrie 2025, un număr de 82 de companii din Republica Moldova au depus cereri de compensare a cheltuielilor la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Aceste cereri vizează rambursarea parțială a costurilor suportate pentru instruirea elevilor în sistemul de învățământ dual.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Guvernul Republicii Moldova a alocat 15 milioane de lei destinați compensării cheltuielilor aferente instruirii în regim dual, fonduri prevăzute prin Legea bugetului de stat pentru anul 2025 (nr. 310/2024). Aceste resurse sunt incluse în subprogramul 5004 – „Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii” și vor fi gestionate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Pe parcursul perioadei de depunere a dosarelor, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a oferit suport companiilor partenere prin:
- organizarea sesiunilor de informare și instruire,
- acordarea de consultanță pentru completarea corectă a dosarelor,
- asistență în procesul de clarificare a neclarităților sau dificultăților apărute.
Astfel, CCI a RM și-a reafirmat rolul de partener strategic al mediului de afaceri, sprijinind companiile să acceseze mecanismele de susținere financiară puse la dispoziție de stat.
Reamintim că în anul de studii 2025-2026, învățământul dual se relizează pentru peste 2100 de elevi în cadrul a 45 de instituții de învățământ profesional tehnic în parteneriat cu peste 225 de comapanii.