Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC), a organizat pe data de 18 noiembrie 2025, la Școala Profesională Florești, Sesiunea de Informare „Oportunități oferite de programele de învățământ profesional tehnic dual”, adresată companiilor din regiune.
Scopul principal al evenimentului a fost promovarea Învățământului Dual ca soluție directă la deficitul de personal calificat, prin prezentarea avantajelor și oportunităților concrete de implementare în parteneriat cu instituțiile de învățământ.
Evenimentul a debutat cu Discursul introductiv, susținut de Dl. Mihai BÎLBA, Dl. Veaceslav CREȚU și Dl. Nicolae PORUBIN, care au subliniat obiectivele sesiunii și importanța strategică a învățământului dual pentru agenții economici.
În cadrul sesiunii au fost abordate următoarele subiecte esențiale:
Introducere în modelul dual VET: Ce este și cum funcționează în Republica Moldova, cadrul legal și parteneriatul public-privat. S-a accentuat Rolul CCI în facilitarea colaborării dintre agenții economici și instituțiile ÎPT.
Viziunea și implicarea agenților economici: Motivația companiilor de a se implica, exemple de bune practici în cooperarea cu instituțiile de învățământ și beneficiile concrete obținute pentru companie.
Perspectiva instituției de învățământ: Detalii despre procesul de selecție și pregătire a elevilor în sistem dual, colaborarea cu agenții economici (planificarea practicii, monitorizarea, evaluarea) și adaptarea curriculumului la nevoile pieței muncii.
Evenimentul a constituit un pas important în consolidarea colaborării dintre mediul de afaceri, și instituțiile de învățământ, cu scopul de a asigura un viitor profesional sustenabil în regiunea Florești.
Mulțumim tuturor participanților pentru deschiderea manifestată și angajamentul pentru un sistem educațional mai conectat la cerințele economiei moderne!
Eveniment a fost realizat cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Guvernele Germaniei și Elveției și implementat de GIZ Moldova.