Noutăți

Dialog deschis – Legea privind medierea și statutul mediatorului

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită antreprenorii la un dialog deschis cu Ministrul Justiției, reprezentanții Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova și consiliera Președintelui Republicii Moldova în domeniul justiției, pe marginea proiectului Legii privind medierea și statutul mediatorului, aflat în proces de consultare publică.

Evenimentul va fi organizat în data de 26 noiembrie, ora 14:00, la sediul CCI a RM (bd Ștefan cel Mare și Sfânt 151).

Consolidarea mecanismelor alternative de soluționare a disputelor, în special medierea și arbitrajul sunt considerate instrumente indispensabile pentru asigurarea unui climat economic sănătos și pentru eficientizarea accesului la justiție, inclusiv în litigiile comerciale dintre agenții economici.

Respectiv, participanții la dialog vor avea posibilitatea să afle detalii privind conținutul proiectului de lege menționat și să formuleze opinii și propuneri, în baza experienței și necesităților practice.

În acest context, reprezentanții mediului de afaceri interesați să participe la da dialog, sunt rugați să ne contacteze pentru înregistrare la adresa de e-mail: [email protected] sau la nr de tel.: 022-224983.