Noutăți

Ședința Comitetului de Coordonare al programului „Conectăm tinerii cu piața muncii”: participarea Președintelui CCI a RM

Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a participat la ședința Comitetului de Coordonare al programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, dedicat consolidării competențelor esențiale ale tinerilor și facilitării integrării acestora în câmpul muncii.

În intervenția sa, dl Sergiu Harea a subliniat că, într-o economie modernă, competențele personale – comunicarea, capacitatea de a lucra în echipă, responsabilitatea și autonomia – sunt la fel de importante precum pregătirea profesională. Reprezentanții mediului de afaceri remarcă tot mai des necesitatea ca tinerii să vină în companii cu un set de abilități practice care să le permită adaptarea rapidă și eficientă.

Președintele CCI a accentuat, de asemenea, importanța mediilor de lucru prietenoase și motivante, care contribuie la implicarea tinerilor și la menținerea lor în organizații. În acest sens, a fost evidențiat rolul inițiativelor dezvoltate împreună cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), prin care CCI a RM sprijină companiile în crearea unor spații prietenoase pentru tineri, menite să faciliteze atragerea, motivarea și retenția noilor specialiști. Acest parteneriat este considerat esențial pentru dezvoltarea durabilă a resurselor umane și pentru consolidarea unui mediu de lucru competitiv și sănătos.

În cadrul ședinței au fost prezentate realizările programului în anul 2025, inclusiv rezultatele instruirii maiștrilor-instructori din companiile implicate în învățământul dual, precum și progresele în profesionalizarea formatorilor care lucrează direct cu tinerii în mediul economic.

De asemenea, membrii Comitetului au examinat și validat Planul de Activități pentru anul 2026, care prevede extinderea activităților programului, intensificarea colaborării cu agenții economici și dezvoltarea de noi module practice adaptate cerințelor pieței muncii.

La eveniment au participat managere și manageri de program, psihologi, pedagogi sociali, asistente medicale, mentori, echipele de educatori de la egal la egal, precum și tinere și tineri educatori din învățământul tehnic, care au împărtășit impactul pozitiv al programului asupra formării lor profesionale și personale.

Proiectul Conectarea tinerilor cu locurile de muncă prin dezvoltarea competențelor pentru viață este implementat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), cu sprijin financiar din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare, din fondurile Cooperării pentru Dezvoltare a Austriei, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.