Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a organizat o serie de sesiuni regionale de dialog și bune practici cu tema „Politici Prietenoase Familiei – o investiție în viitorul companiilor”, destinate mediului de afaceri din Chișinău, Hîncești, Cimișlia, Strășeni și Bălți. Evenimentele au fost desfășurate în colaborare cu filialele teritoriale ale CCI a RM.
La aceste întâlniri au participat peste 30 de agenți economici din diverse domenii ale economiei, interesați să implementeze politici prietenoase familiei în cadrul propriilor companii.
Scopul acestor sesiuni a fost crearea unui cadru interactiv de informare pentru companiile private, și schimb de experiență axat pe evidențierea avantajelor pe termen lung ale investițiilor în politici favorabile echilibrului muncă–viață. Participanții au analizat exemple concrete de succes, beneficiind de dialog direct cu reprezentanți ai autorităților publice și ai companiilor ”campioane”, care deja implementează astfel de măsuri.
Printre beneficiile acestor politici, evidențiate de participanți, se numără: creșterea loialității angajaților, sporirea productivității, consolidarea unei culturi organizaționale incluzive și reducerea fluctuației de personal. Politicile prietenoase familiei ajută la prevenirea conflictului muncă–familie, oferind angajaților posibilitatea de a se realiza profesional fără a renunța la viața de familie.
CCI a RM a început promovarea și dezvoltarea politicilor prietenoase familiei la locul de muncă la nivel național începând cu anul 2020, în parteneriat cu UNFPA Moldova, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA). În cadrul acestui parteneriat, au fost dezvoltate și implementate practici inovatoare în cinci companii-pilot numite ”campioane”: Orange Moldova, Panilino, Premier Energy Distribution, Asena Textil și Linella. De rând cu asistență și suport la ajustarea politicilor interne, aceste companii au fost sprijinite să implementeze inițiative precum amenajarea spațiilor prietenoase pentru angajații și copii acestora, și servicii de îngrijire a copiilor la locul de muncă. Totodată, parteneriatul a contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ, inclusiv prin:
- reglementarea programului flexibil de muncă,
- partajarea concediului de îngrijire a copilului între ambii părinți,
- dezvoltarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor, inclusiv la locul de muncă.
Începând cu anul 2025, valorificând expertiza acumulată, CCI a RM s-a alăturat proiectului ”Creșterea rezilienței și excelenței femeilor prin oportunități de angajare incluzive și favorabile familiei”, cu scopul de a extinde această inițiativă la nivel regional, urmărind scalarea numărului de la 5 la 30 companii private asistate în implementarea politicilor prietenoase familiei la locul de muncă.
Notă: Această activitate este organizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței și excelenței femeilor prin oportunități de angajare incluzive și prietenoase familiei” este finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și implementat de UN Women și UNFPA Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.