Noutăți

Masă rotundă în cadrul Expoziției „Fabricat în Moldova” 2026„Dezvoltarea comerțului interior al municipiului Chișinău – oportunități și provocări”

La data de 13 februarie 2026, în cadrul Expoziției „Fabricat în Moldova” 2026, a avut loc masa rotundă dedicată dezvoltării comerțului interior al municipiului Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Direcția generală economie, comerț și turism a municipiului Chișinău, și a reunit reprezentanți ai producătorilor, comercianților și autorităților publice locale.

În deschiderea evenimentului, Natalia Calenic, vicepreședinta CCI a RM, a subliniat că programul de afaceri al Expoziției „Fabricat în Moldova” include o serie de evenimente tematice dedicate producătorilor și comercianților autohtoni. Aceasta a menționat că masa rotundă are drept scop dezbaterea a două subiecte de importanță majoră pentru comercianți și consumatori: implementarea Strategiei de dezvoltare a comerțului interior „Comerț – 2030” și Regulamentul privind comerțul local.

Totodată, dna Calenic a accentuat că dezvoltarea sustenabilă a comerțului local necesită reguli clare, previzibile și transparente, precum și un cadru concurențial capabil să stimuleze consumul produselor autohtone.

La rândul său, Roman Vitiuc, șef al Direcției generale economie, comerț și turism a municipiului Chișinău, a apreciat colaborarea constantă cu instituția camerală și a prezentat principalele obiective ale Strategiei „Comerț – 2030”, precum și progresele înregistrate până în prezent. Printre obiectivele strategice enunțate se regăsesc:


• promovarea produselor autohtone și sănătoase;
• combaterea comerțului stradal neautorizat;
• modernizarea infrastructurii piețelor agroalimentare;
• asigurarea sectorului cu personal calificat;
• susținerea dezvoltării comerțului electronic;
• protecția mediului înconjurător.

Cei circa 50 de participanți la masa rotundă au analizat modul de dezvoltare a comerțului local, cu accent pe colaborarea cu autoritățile publice locale, modernizarea piețelor agroalimentare, promovarea produselor autohtone și combaterea practicilor comerciale neloiale, formulând, totodată, propuneri concrete pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare și a dialogului public-privat.

CCI a RM a contribuit activ la elaborarea Strategiei, aprobată în luna mai 2025, printr-un proces participativ, bazat pe un amplu sondaj realizat în rândul comercianților și consumatorilor, și va continua să susțină dialogul public-privat pentru a asigura modernizarea comerțului local.