Noutăți

Startul Modulului 4 – Managementul Transportului și Distribuției în cadrul Programului MoveUp la Chișinău

Astăzi, la Chișinău, s-a dat startul Modulului 4 – Managementul Transportului și Distribuției, desfășurat în cadrul Programului MoveUp, dedicat consolidării competențelor în domeniul logisticii și transportului. Programul, oferit gratuit, este implementat de Supply Chain Management Center (România), în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), și este condus de International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției (SECO).

MoveUp face parte din Logistics Services Project, un proiect regional implementat în Ucraina, Moldova, Serbia și Albania, care urmărește îmbunătățirea competitivității sectorului privat și dezvoltarea competențelor logistice ale profesioniștilor din regiune.

În cadrul acestui modul sunt abordate următoarele teme:

  • Moduri de transport și strategii de selecție – rutier, feroviar, maritim, aerian și multimodal, cu comparații privind timpul, documentația, administrarea și reglementările.
  • Transport rutier – organizare și diferențe între transportul național, internațional și intracomunitar, precum și cerințe operaționale și legale comune.
  • Planificarea activităților – comenzi, planificarea încărcărilor, ferestre de timp, alocarea vehiculelor și gestionarea excepțiilor.
  • TCO în transport – structura costurilor, tarife, amortizare, înlocuiri și corelarea TCO cu tarifele și nivelurile de serviciu.
  • Flotă proprie vs externalizare – criterii de decizie, riscuri și beneficii, modele hibride.
  • Indicatori de performanță (KPI) în transport – OTIF (On Time In Full), timp de transit, utilizarea flotei, kilometri parcurși fără încărcătură, cost pe km, cost pe livrare și daune.
  • Aspecte sensibile în organizare – documentație, intercoms, responsabilități, penalități, subcontractare și sezonalitate.
  • Securitatea transporturilor – principiile TAPA, evaluări de risc, chestionare și controale cheie.

A doua parte a modulului va fi organizată online, permițând participanților să continue instruirea de la distanță.

Programul cuprinde 6 module pe parcursul a 6 luni, dintre care:
4 module de 2 zile (1 zi fizică la Chișinău + 1 zi online)
2 module de 1 zi, organizate online

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova susține dezvoltarea competențelor profesionale și creșterea competitivității sectorului privat prin programe de instruire și proiecte regionale dedicate logisticii și managementului transportului.

Participanții vor avea acces la materiale de instruire online, iar la finalizarea programului vor primi certificate de participare, recunoscute în domeniul logisticii și transportului.