Noutăți

CCI a RM continuă dialogul direct cu producătorii locali

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova continuă dialogul direct cu mediul de afaceri, prin vizite la întreprinderi și discuții aplicate privind provocările cu care se confruntă producătorii locali și companiile autohtone din diferite sectoare ale economiei naționale.

În acest context, au fost vizitate companiile Puratos Moldova, parte a grupului internațional Puratos, care oferă produse inovatoare, materii prime și expertiză practică pentru brutărie, patiserie și industria ciocolatei; Biscottini, producător de biscuiți și grisine, apreciat de consumatorii din Republica Moldova, România și Germania; Eugen Mobil, brand autohton specializat în producerea mobilierului la comandă și a mobilei gata, cu activitate în Chișinău și pe întreg teritoriul țării; precum și SIMPALS SRL, una dintre cele mai inovatoare și cunoscute companii din Republica Moldova, lider în soluții digitale, știri, evenimente sportive și proiecte verzi.

În cadrul discuțiilor cu antreprenorii au fost abordate mai multe subiecte de actualitate pentru sectorul agroalimentar, industria mobilei și domeniul serviciilor digitale, inclusiv condițiile de activitate ale companiilor locale, relația producătorilor cu marile rețele comerciale, concurența neloială, promovarea produselor și serviciilor autohtone, precum și necesitatea consolidării unui mediu de afaceri echitabil, transparent și competitiv.

Un subiect important l-a constituit necesitatea combaterii practicilor comerciale neloiale, în special în relațiile dintre producătorii locali și marile lanțuri de retail. În acest sens, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova susține promovarea și aprobarea unei noi legi privind practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar, elaborată cu suportul experților europeni și orientată spre transpunerea prevederilor directivei Uniunii Europene în domeniu.

CCI a RM consideră că un asemenea cadru legal este necesar pentru protejarea producătorilor locali, asigurarea unor condiții contractuale echitabile, prevenirea abuzurilor și consolidarea lanțurilor valorice naționale.

Totodată, în cadrul discuțiilor a fost abordată implementarea noilor prevederi legale privind afișarea țării de origine a produselor la rafturile magazinelor. Antreprenorii au subliniat importanța aplicării corecte și uniforme a acestor prevederi, astfel încât consumatorii să fie informați transparent, iar produsele autohtone să fie promovate corespunzător.

În cadrul întrevederilor au fost abordate și provocări sistemice care influențează activitatea mediului de afaceri, precum concurența neloială, economia tenebră, nivelul de impozitare a salariilor și fenomenul achitării salariilor „în plic”. Reprezentanții companiilor au menționat că aceste practici afectează competitivitatea întreprinderilor care activează legal, respectă obligațiile fiscale și investesc în dezvoltarea capacităților de producție, calitatea produselor, digitalizare, inovație și locuri de muncă.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova va continua să colecteze propunerile și problemele semnalate de antreprenori, pentru a le promova în cadrul dialogului public-privat cu autoritățile competente și pentru a contribui la identificarea unor soluții care să sprijine dezvoltarea companiilor autohtone, consolidarea producției locale și creșterea competitivității economiei naționale.