Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a participat la Forumul Sfeclei de Zahăr 2026, eveniment sectorial organizat de Südzucker Moldova, desfășurat în satul Pervomaisc, raionul Drochia, pe câmpurile demonstrative ale SRL „Agro-SZM”.
Forumul a reunit producători de sfeclă de zahăr, reprezentanți ai industriei zahărului, autorități publice, asociații de profil, furnizori de tehnologii și inputuri agricole, producători de tehnică agricolă, precum și reprezentanți ai mediului academic și de cercetare. Evenimentul a oferit o platformă de dialog privind provocările și perspectivele sectorului, promovând soluții pentru dezvoltarea durabilă și creșterea competitivității sectorului.
În cadrul evenimentului, Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a declarat:
„Performanța și competitivitatea se construiesc prin investiții continue, inovație și respect pentru calitate. Südzucker Moldova, membru activ al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, este una dintre companiile care contribuie constant la dezvoltarea și consolidarea mediului de afaceri din Republica Moldova.”
Evenimentul a inclus prezentarea loturilor demonstrative și a tehnologiilor moderne de cultivare, vizitarea câmpurilor experimentale, discuții privind provocările și perspectivele ramurii, schimburi de experiență între producători, specialiști și parteneri ai industriei, precum și ceremonia de premiere a producătorilor și partenerilor sectorului.
De menționat că, Südzucker Moldova este un participant constant al concursurilor organizate de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova – „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” și „Marca Comercială a Anului”, fiind distinsă de-a lungul anilor în cadrul Galei Businessului Moldovenesc. Aceste distincții confirmă angajamentul companiei pentru excelență, calitate și dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial din Republica Moldova.
Cu prilejul vizitei de lucru în raionul Drochia, Sergiu Harea a vizitat și întreprinderea membră a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova – ÎM „MET SA PRODUSE IMPEX” SRL, unul dintre producătorii consacrați din industria lactatelor. Fondată în anul 2004, compania și-a consolidat poziția pe piață prin investiții constante în modernizarea capacităților de producție, iar în anul 2009 a inaugurat o fabrică modernă pentru producerea cașcavalului, brânzeturilor și untului din lapte de vacă. În anul 2014, compania a obținut certificatul de înregistrare a mărcii „De Drochia”, devenită un simbol al calității produselor sale.
Membră a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova din anul 2014, ÎM „MET SA PRODUSE IMPEX” SRL participă activ la inițiativele și evenimentele organizate de CCI a RM și Filiala Soroca, inclusiv sesiuni informative, expoziții, târguri și prezentări de companii, contribuind la dezvoltarea și promovarea mediului de afaceri din Republica Moldova.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova va continua să susțină dialogul dintre sectorul public și cel privat și să promoveze inițiative care contribuie la dezvoltarea unei agriculturi și industrii alimentare moderne, competitive și sustenabile.