Chișinău, 14 august 2026. Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Mihai Bîlba, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai structurilor de susținere a comerțului din Polonia și Cehia. Discuțiile s-au axat pe identificarea unor oportunități concrete de cooperare economică, investiții și extindere a relațiilor comerciale.
În cadrul întrevederii cu Tomasz Alot, președintele Transworld Business Advisors Poland, parte a unei rețele internaționale de consultanță specializate în fuziuni și achiziții de companii private, au fost analizate oportunitățile oferite de piața poloneză antreprenorilor din Republica Moldova.
Potrivit lui Tomasz Alot, Polonia dispune de un mediu economic stabil și de un număr în creștere de companii private bine consolidate, aflate în căutare de investitori sau soluții pentru succesiunea afacerilor. În acest context, achiziția unor companii existente poate constitui pentru antreprenorii moldoveni o modalitate eficientă de extindere pe piața Uniunii Europene, reprezentând o alternativă la dezvoltarea unei afaceri de la zero.
Părțile au făcut un schimb de opinii privind interesul mediului de afaceri din Republica Moldova pentru astfel de oportunități și au discutat posibile direcții de cooperare între CCI a RM și Transworld Business Advisors Poland, inclusiv pentru informarea și conectarea antreprenorilor moldoveni la oportunități investiționale din Polonia.
O altă întrevedere a avut loc cu Pavel Mašek, proprietarul companiei PE Trade din Praga, și Michal Jirkovsky, consultant pentru companii cehe interesate de identificarea unor noi furnizori de produse și servicii, precum și de noi piețe de desfacere din afara Uniunii Europene.
Discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor domenii concrete pentru intensificarea schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Cehia.
În acest context, companiile cehe manifestă interes pentru importul din Republica Moldova al unor produse precum:
- bomboane și produse din ciocolată;
- băuturi alcoolice tari;
- mobilă;
- fructe uscate;
- miere.
Totodată, au fost identificate oportunități de cooperare în industria textilă, precum și direcții pentru dezvoltarea exporturilor din Cehia către Republica Moldova, inclusiv echipamente pentru sectorul HoReCa, piele și alte materii prime pentru fabricarea încălțămintei și mobilei, cafea și ambalaje din plastic.
Întrevederea cu reprezentanții mediului de afaceri din Cehia a fost organizată cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova și al Ambasadei Republicii Cehe la Chișinău, contribuind la consolidarea dialogului economic și identificarea unor noi oportunități de cooperare comercială între cele două țări.
Vicepreședintele CCI a RM, Mihai Bîlba, a prezentat interlocutorilor principalele servicii oferite de Cameră, subliniind rolul instituției în facilitarea contactelor de afaceri, promovarea produselor autohtone, susținerea exportatorilor și dezvoltarea parteneriatelor internaționale.
În acest context, reprezentanții companiilor din Polonia și Cehia au fost invitați să participe la evenimentele expoziționale organizate de CCI a RM, inclusiv la „PRODUS AUTOHTON expo”, care se va desfășura în perioada 28–30 august 2026, precum și la expoziția națională „FABRICAT ÎN MOLDOVA”, planificată pentru sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2027.
Întrevederile reconfirmă interesul CCI a RM pentru diversificarea parteneriatelor economice internaționale și conectarea companiilor moldovenești la noi piețe și oportunități investiționale, contribuind la consolidarea relațiilor de afaceri dintre Republica Moldova, Polonia și Cehia.