Misiune economică francofonă la București 2026

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei, invită agenții economici să participe la Misiunea Economică a țărilor francofone, care se va desfășura în perioada 09–11 iunie 2026, în București. Programul misiunii economice include participarea la Forumul Economic pentru Francofonie (FEF), organizarea de întrevederi de […]

Seminar „Managmentul Proiectelor” – program practic pentru manageri și antreprenori

Centrul de Formare Antreprenorială al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită managerii, antreprenorii și persoanele interesate de dezvoltarea competențelor profesionale să participe la seminarul „Project Management”. Programul este conceput într-un format aplicativ-practic și are drept scop consolidarea abilităților necesare pentru inițierea, planificarea și implementarea eficientă a proiectelor, indiferent de domeniul de activitate. […]

Subiecte privind ocuparea forței de muncă și dialogul social, discutate la nivel național

Chișinău, 30 aprilie 2026 – Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a participat la cea de-a doua ediție a Forumului Național al Pieței Muncii și Dialogului Social, eveniment care a reunit reprezentanți ai autorităților publice, partenerilor de dezvoltare, mediului de afaceri și societății civile. Agenda forumului a inclus trei paneluri […]

Ședința Consiliului CCI a RM 2026: bilanțul activității pentru primele patru luni și prioritățile pentru perioada următoare

30 aprilie 2026, Chișinău. Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a organizat ședința Consiliului CCI a RM, în cadrul căreia au fost examinate rezultatele activității instituției din primele patru luni ale anului 2026 și stabilite prioritățile de acțiune pentru perioada următoare. La ședință a participat Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice […]

CCI a RM a organizat o nouă sesiune de instruire privind utilizarea Sistemului Digital CEMT

29 aprilie 2026, Chișinău – Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat astăzi o nouă sesiune de instruire dedicată utilizării Sistemului Digital CEMT, destinată operatorilor de transport rutier internațional de mărfuri și persoane. Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, cu participare fizică și online, reunind peste 60 de operatori […]

CCI a RM și CALM intensifică dialogul privind taxele locale și dezvoltarea economică regională

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea, a avut o întrevedere cu Viorel Furdui, director executiv al Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). Întâlnirea a avut loc pe platforma Agendei Locale de Business, un instrument de cooperare între sectorul privat și administrația publică locală, menit să identifice provocările […]

Dialog deschis la CCI a RM: soluții pentru deficitul forței de muncă, atragerea angajaților străini și integrarea tinerilor în industriile strategice

Astăzi, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat un dialog deschis cu participarea a peste 60 de reprezentanți ai mediului de afaceri, autorităților publice și asociațiilor sectoriale, având ca temă principală provocările pieței muncii și soluțiile necesare pentru susținerea competitivității întreprinderilor. Evenimentul s-a desfășurat pe platforma Comitetelor pentru Antreprenoriat […]

Președintele CCI a RM a participat la prezentarea noilor investiții realizate de Efes Moldova

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a participat la evenimentul organizat de Efes Moldova, companie membră a CCI a RM, în cadrul căruia au fost prezentate investițiile recente ale companiei în modernizarea producției. Reprezentanții Efes Moldova au anunțat finalizarea unui proiect investițional de peste 3 milioane EUR, orientat spre creșterea […]

CCI a RM a lansat cea de-a X-a ediție a Programului de instruire „Academia Exportatorilor”

Chișinău, 23 aprilie 2026 — Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a lansat astăzi cea de-a X-a ediție a Programului de instruire „Academia Exportatorilor”, un program dedicat consolidării capacităților antreprenoriale și dezvoltării competențelor de internaționalizare a afacerilor. În deschiderea evenimentului, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a subliniat importanța continuării […]

CCI a RM a găzduit o întrevedere privind consolidarea cooperării economice dintre Republica Moldova și Republica Kazakhstan

Astăzi, la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Președintele Sergiu Harea a avut o întrevedere de lucru cu reprezentantul Ambasadei Republica Kazakhstan în Republica Moldova, Assel Mamasheva. La discuții a participat și Marin Ciobanu, Administratorul Zona Economică Liberă Bălți (ZEL Bălți). De asemenea, la întrevedere a participat compania „Dolce Group” din Kazakhstan, reprezentată […]

Companii moldovenești participă la expoziția internațională Macfrut 2026 din Italia

În perioada 21 – 24 aprilie 2026, o delegație a Republicii Moldova, formată din reprezentanți ai sectorului agro-alimentar, efectuează o vizită la expoziția internațională „Macfrut – Fruit & Veg Professional Show”, desfășurată la Rimini, Italia. Vizita este organizată de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cooperare cu UnionCamere Emilia-Romagna, partener al […]

CCI a RM vă invită la un dialog deschis cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova vă invită să participați la un dialog deschis cu Natalia Plugaru,Ministra Muncii și Protecției Sociale dedicat unuia dintre cele mai importante subiecte pentru mediul de afaceri: forța de muncă și condițiile necesare pentru menținerea competitivității companiilor. Evenimentul va avea loc în data de 27 aprilie 2026, începând […]

Arbitraj și Mediere – soluții eficiente pentru disputele comerciale

În afaceri pot apărea situații neprevăzute și dispute contractuale. Important este să aveți alături profesioniști în domeniu. Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova vă oferă suport specializat în domeniul medierii, arbitrajului și consultanță pentru soluționarea eficientă a litigiilor comerciale. Prin dialog, expertiză și soluții rapide, vă ajutăm să protejați relațiile de afaceri și […]

CCI a RM și CIPE discută noi direcții de cooperare pentru dezvoltarea economiei

Astăzi, la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), a avut loc o întrevedere de lucru între Președintele instituției, Sergiu Harea, și Natalia Otel Belan, Directoarea pentru Europa și Eurasia din cadrul Centrului pentru Întreprinderea Privată Internațională (CIPE). Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a subliniat experiența pozitivă a colaborării anterioare, […]

O nouă oportunitate de instruire privind Sistemul Digital CEMT pentru transportatori

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova continuă activitățile de informare și instruire dedicate utilizării Sistemului Digital CEMT și invită transportatorii să participe la o nouă sesiune de instruire, care va avea loc la 29 aprilie 2026, începând cu ora 09:00. Evenimentul se adresează transportatorilor care doresc să își consolideze cunoștințele sau care au […]

Reprezentanții Alianței Globale pentru Facilitarea Comerțului, în vizită la CCI a RM

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a avut o întrevedere cu Philippe Isler, Director Executiv al Global Alliance for Trade Facilitation / World Economic Forum, în cadrul vizitei acestuia în Republica Moldova. Discuțiile au vizat evoluțiile recente în domeniul facilitării comerțului, precum și prioritățile Republicii Moldova în procesul de simplificare […]

Noua generație și mediul de afaceri – dialog între Sergiu Harea și studenții USM

Chișinău, 07.04.2026 — Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea, a participat la un dialog cu studenții Universității de Stat din Moldova (USM), dedicat familiarizării tinerilor cu activitatea instituției camerale, rolul acesteia în susținerea mediului de afaceri și oportunitățile de dezvoltare profesională pentru noua generație. Evenimentul a avut […]

Implementarea serviciilor digitale guvernamentale – în atenția membrilor CCI a RM

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică, a organizat la data de 6 aprilie 2026 o sesiune de informare  cu genericul „Implementarea serviciilor digitale guvernamentale în activitatea agenților economici”, eveniment dedicat informării antreprenorilor privind oportunitățile oferite de digitalizarea serviciilor publice. Sesiunea  s-a desfășurat cu […]

CCI a RM, în dialog direct cu antreprenorii

Dialogul direct cu antreprenorii rămâne una dintre prioritățile Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în efortul de a susține dezvoltarea mediului de afaceri și de a răspunde cât mai eficient nevoilor companiilor membre. Prin vizitele realizate la sediile întreprinderilor, CCI a RM urmărește să identifice provocările reale din activitatea acestora și să promoveze […]

CCI a RM a participat la consultările publice asupra proiectului de lege privind modificarea unor acte normative ce vizează TVA și accizele

Astăzi, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, împreună cu mai mulți membri ai Camerei din partea stângă a Nistrului, a participat la consultările publice organizate de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează taxa pe valoarea adăugată și accizele. În […]