Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în contextul deplasării delegației oficiale la New Delhi, Republica India, în perioada 3-5 noiembrie 2023, condusă de Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Vladimir BOLEA, invită mediul de afaceri din domeniul alimentar de a asista delegația pe parcursul vizitei.
La fel, în această perioadă, Ministerul Industriilor de Prelucrare a Alimentelor al Indiei organizează cea de-a doua ediție a expoziției ”World Food India 2023”, la Pragati Maidan, New Delhi. Platforma își propune să reunească investitori, producători, procesatori de produse alimentare și organizații din ecosistemul alimentar global. WFI 2023 va include o expoziție, conferințe și sesiuni tematice, întrevederi B2B, B2G și G2G, mese rotunde, Food Street, premii pentru startup și multe altele.
Pentru informații suplimentare accesați: https://worldfoodindia.gov.in/
Programul evenimentului:
- vizita expoziției ”World Food India 2023”, în cadrul căreia vor fi expuse produse din domeniul procesării alimentelor, tehnologii, mașini și echipamente, procese de producție, lanț de aprovizionare, logistică, comerț cu amănuntul, fructe și legume; lactate și produse lactate; carne inclusiv carne de pasăre; pește și produse de mare; mașini și ambalaje; tehnologii și inovații și alte categorii conexe, etc.
- participarea la întrevederi de afaceri în formatul B2B.
Costuri:
- Taxa de participare – 2000 MDL, toate taxele sunt incluse.
- Participantul își asumă costurile pentru visa, biletele de călătorie, cazare, alte cheltuieli aferente călătoriei.
Cererile de participare (aici) la Program vor fi acceptate până pe data de 09 octombrie 2023 inclusiv. Formularele completate pot fi expediate prin e-mail la: [email protected]
Pentru informații contactați Secția Relații Internaționale a Camerei. Persoana de contact: Călin Gheorghiță – tel: 022 221391