Chișinău, 14 august 2025. Astăzi, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea, a participat la evenimentul final al proiectului „Integrarea antreprenorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în lanțurile valorice comerciale – o perspectivă transriverană”, implementat de Asociația Investitorilor din România (AIR) cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).
Proiectul are drept obiectiv facilitarea colaborării între antreprenori și crearea unei punți economice durabile între malul stâng, malul drept al Nistrului și România. Evenimentul a reunit antreprenori, experți și parteneri instituționali implicați în inițiativă și a oferit un prilej de analiză a rezultatelor obținute și de trasare a direcțiilor viitoare pentru o cooperare economică sustenabilă.
Programul a inclus panelul de discuție „Perspective economice pentru antreprenorii din stânga Nistrului”, moderat de dl Dan Nuțiu – Președinte Executiv al Asociației Investitorilor din România, cu participarea dlui Paul Botnariu – Vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Iași.
În discursul său, Sergiu Harea a menționat că, în prezent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) are peste 70 de companii-membre din regiunea stângă a Nistrului, cărora le oferă servicii de comerț internațional, instruiri, precum și oportunități de participare la expoziții și târguri, atât în țară, cât și peste hotare. „Prin activitățile noastre contribuim la sporirea măsurilor de încredere între comunitățile economice de pe cele două maluri ale Nistrului”, a subliniat dl Harea, exprimându-și recunoștința față de PNUD Moldova pentru susținerea acestei inițiative.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova își reafirmă angajamentul de a sprijini și promova antreprenorii, consolidând un parteneriat solid între mediul privat, autorități și partenerii internaționali, în beneficiul creșterii economice și al consolidării imaginii țării noastre