Despre Filiala Soroca
Filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) reprezintă interesele în ansamblu ale întreprinzătorilor din raioanele Soroca, Drochia, și Florești.
Prin activitățile organizate, Filiala Soroca CCI a RM:
Contribuie la consolidarea dialogului public – privat cu APL, promovează și susține interesele membrilor CCI a RM în raport cu autoritățile publice din țară și din regiune,
Contribuie la dezvoltarea potențialului economic al regiunii prin organizarea activităților expoziționale, susținerii și promovării producătorilor autohtoni.
Promovează produse locale la nivel național și internațional;
Facilitează parteneriatele strategice, orientate spre promovarea exporturilor și atragerea investițiilor;
Prestează servicii în susținerea și dezvoltarea afacerilor.
Alte servicii oferite de instituție (link)
Filiala are 74 de membri, din diferite sectoare ale economiei naționale, lista acestora, dar și domeniul de activitate poate fi accesat în Registrul Membrilor CCI a RM.
ACTIVITATEA FILIALEI SOROCA
În vederea dezvoltării potențialului economic al raionului, îmbunătățirii condițiilor economice și de reglementare a activității de întreprinzător din regiune, eficientizării climatului investițional și de afaceri la nivel local, fortificării dialogului public – privat, au fost semnate Acordurile de parteneriat cu APL: Consiliul Raional Soroca, Primăria Soroca, Consiliul Raional si Primăria orașului Florești.
În acest context, instituția participă la organizarea în parteneriat cu instituțiile sus menționate, a evenimentelor comune, printre care: „Festivalul Național al Mărului”; „Cel mai bun antreprenor al Anului”, Expo-târgurilor „Produs de Soroca”, ”La Nistru, la Mărgioară!”, „Un gând frumos pentru voi, stimate Doamne! ”, Drochia-de ziua ta! ”, „ Iarmarocul de Crăciun și Festivalul Tradițiilor și Obiceiurilor de Iarnă ”V-am Ura, V-am Tot Ura!”, etc.
În scopul promovării producătorilor autohtoni, mărfurilor și serviciilor agenților economici din raion și republică, anual sunt organizate 6 activități expoziționale cu participarea a peste 500 de expozanți și mii de vizitatori.
O atenție deosebită se acordă promovării sistemului dual de învățământ. Anual, în parteneriat cu administrațiile Școlilor Profesionale Soroca și Florești, Direcțiilor Educație din regiune, se organizează „Ziua Ușilor Deschise” cu participarea a peste 300 de absolvenți ai ciclului gimnazial în scopul sensibilizării absolvenților claselor a IX-a în alegerea profesiei și orientării profesionale, promovării sistemului de învățământ dual și familiarizării cu oportunitățile oferite de sistemul de învățământ profesional-tehnic dual.
A devenit deja o frumoasă tradiție ca anual, în parteneriat cu Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliului Raional Soroca, Filiala să organizeze Concursul raional „Cel mai bun vin de casă”.
De asemenea, Filiala asigură participarea companiilor din regiune la principala Expoziție a anului „Fabricat în Moldova”.
Antreprenorii din regiune beneficiază de suport informațional, oferit de către Filială, precum și de serviciile experților-evaluatori și brokerilor vamali ai CCI a RM.
Contacte:
Adresa: or.Soroca, str. Independenței, 75, MD- 3006
tel: +373 (230) 2 32 26, +373 69112184
e-mail: [email protected], lilia.catruc@chamber,md
Director: Lilia Catruc
Specialiști în domeniul vămuirii:
DROCHIA: Codrean Gabriela, tel: 069708499
e-mail: [email protected]
FLOREȘTI: Căpățină Aurel, tel: 069140050
e-mail: [email protected]
DESPRE REGIUNE
Raionul Soroca este situat la nord–estul ţării, formând o parte din frontiera de stat cu Ucraina, astfel 13 localităţi din raion sunt regiuni de frontieră. În teritoriul raionului sînt plasate două posturi vamale – la Soroca şi Cosăuţi.
În componența raionului sunt 68 localități, 1 municipiu, 34 de comune și 33 de sate. Municipiul Soroca este un centru administrativ al raionului omonim, situat pe malul drept al râului Nistru, la frontieră cu Ucraina, cu o populație de peste 37 de mii locuitori, este al optulea oraș ca mărime din Moldova, dar și al doilea ca mărime și ca importanță din Regiunea de Nord (fiind surclasat de Bălți). La Soroca funcționează un muzeu de istorie și etnografie, care include și Cetatea Sorocii, ridicată în piatră de Ștefan cel Mare în 1499 și renovată în forma actuală de Petru Rareș.
Raionul se învecinează direct cu raionul Donduşeni, Drochia, Florești, Unitatea administrativ-teritorială din stânga Nistrului şi la est cu Ucraina. Suprafaţa totală a raionului este de 104,3 mii ha.
Regiunea este bogată în peisaje frumoase și se mândrește cu unul dintre cele mai de valoare monumente istorice din țară- Cetatea Soroca, care datează din secolul al XV-lea, și este întemeiată de Ștefan cel Mare și fortificată de Petru Rareș în piatră, în fața vadului peste Nistru.
Situația economică
Numărul agenţilor economici – 3637.
Oportunități de afaceri
Incubatorul de Afaceri din Soroca oferă o bună oportunitate pentru cei din diasporă ce vor să revină acasă și să devină antreprenori. De-a lungul anilor, rezidenții au implementat zeci de proiecte, multe dintre ele cu susținerea Uniunii Europene. Unii activează în servicii, alții în activități comerciale, iar alții ca producători în industria ușoară.