Forumul Trilateral Ucraina-România-Republica Moldova

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită agenții economici să participe la Misiunea Economică în România, or. Suceava și lucrările Forumului Trilateral Ucraina-România-Republica Moldova, care se vor desfăşura în perioada 13 – 14 iunie 2018.

Programul vizitei prevede:

Participarea la lucrările Forumului Trilateral Ucraina-România-Republica Moldova (14 iunie 2018), în cadrul căruia vor fi puse în discuție următoarele tematici:

  • Oportunități de dezvoltare a relațiilor de afaceri între cele 3 țări;
  • Prezentarea activității economice a celor 3 state;
  • Comerțul frontalier.
  • Participarea la întrevederi de afaceri bilaterale.
  • Vizita la companiile din Suceava sau din proximitate, în dependență de domeniul de interes.

Evenimentul menţionat are drept obiective principale intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-româno-ucrainene, identificarea noilor posibilităţi de afaceri, stabilirea contactelor directe de colaborare cu businessmenii români și ucraineni, încurajarea investiţiilor.

Costuri:

  • Participantul achită taxa de participare. Membrii CCI a RM – 2000 MDL (toate taxele incluse). Non-membrii CCI a RM – 2200 MDL (toate taxele incluse). Adițional, participantul va achita pentru 1 noapte de cazare direct la hotel.
  • Organizatorii asigură transportul pe ruta Chișinău-Suceava-Chișinău.

Pentru o pregătire riguroasă a programului deplasării, intervenim cu rugămintea de a ne transmite din timp, informaţiile privind profilul de activitate şi domeniul de interes, în baza cărora vor fi organizate întrevederile de afaceri.

Cererile de participare, le puteţi transmite prin e-mail: [email protected]; până cel târziu 25 mai 2018, inclusiv.

Pentru informaţii suplimentare şi confirmări,  vă puteţi adresa Direcţiei Relaţii Internaţionale, tel: 022 22 26 26. Persoana responsabilă: Inga Leontean.

Distribuie acest articol: