Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Zarubej-Expo (Federația Rusă) organizează la Chișinău Forumul de afaceri „Perspective de extindere a cooperării economice între Rusia și Moldova” și Prima ediție a Expoziţiei Internaţionale Industriale „ExpoRusia – Moldova 2017”.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la CCI a RM, președintele Camerei de Comerț și Industrie Sergiu HAREA, a menționat că: „În perioada 10-12 octombrie 2017, în incinta Palatului Republicii, mun. Chișinău, str Maria Cibotari 16, vor fi organizate două mari evenimente, care vor reuni experți din diferite domenii, oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților din cele două țări, etc.
Forumul de afaceri se va desfășura pe data de 10 octombrie, începând cu ora 11.00 (înregistrarea participanților 10.30-11.00) și va întruni peste 300 de businismeni din Republica Moldova și Federația Rusă. Obiectivul forumului – oferirea unei platforme viabile pentru discutarea problemelor şi perspectivelor dezvoltării cooperării economice, comerciale şi investiţionale bilaterale şi consolidarea parteneriatelor între agenţii economici din ambele state și va include 4 mese rotunde cu tematicile:
Domeniul agro-industrial – Complexul agro-industrial: investiţii, tehnologii, utilaje;
Energie – Dezvoltarea relaţiilor bilaterale de colaborare între Federaţia Rusă şi Republica Moldova în domeniul energetic;
Educație – Interacţiunea dintre educaţia formală, informală şi non-formală – metodă alternativă de pregătire a cadrelor calificate: experienţa Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova;
Medicină – Colaborarea dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova privind acordarea asistenței medicale populației prin intermediul echipamentelor medicale performante, preparatelor vaccinului modern și a prebioticelor.
Buna cooperare dintre statele noastre poate fi remarcată datorită celor 16 Acorduri de cooperare încheiate între Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camerele Naționale și Regionale ale Federației Ruse, precum și 10 acorduri între filialele CCI a RM și Camerele Regionale din Rusia”, a mai adăugat sursa citată.
Sergiu HAREA a remarcat că principalele obiective ale tuturor forumurilor organizate au fost crearea unui grup de experți pentru a discuta problemele și tendințele cooperării bilaterale; tendințele din comerț, potențialul economic, investiții etc. În acest context, președintele Camerei a declarat că instituția pe care o conduce, organizează pe data de 3 octombrie a.c Forumul de afaceri Moldova – Peru, în perioada 9-13 octombrie, întreprinzători din stânga Nistrului și de pe malul drept, vor merge la Viena, într-o vizită de afaceri iar la finele lunii noiembrie, în Polonia, țara noastră va participa la Expoziția Agricolă “Central Agricultural Fair 2017” cu standul de țară ”Republica Moldova Prezintă”.
Anatolii NICOLAEV, director, cooperare internațională Zarubej-Expo (Federația Rusă), a oferit în exclusivitate detalii despre Expoziţia Internaţională Industrială „ExpoRusia- Moldova 2017”, organizată în premieră în țara noastră. Expoziția se va desfășura în incinta Palatului Republicii, mun. Chișinău, str Maria Cibotari 16, în perioada 10-12 octombrie 2017 și va fi vizitată de președintele Republicii Moldova, sute de reprezentanți ai mediului de afaceri și factori de decizie din cele două state.