16 reprezentanți din Republica Moldova participă la „Bursa Industrial Summit 2018”

În perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2018, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova participă la Expoziția „Bursa Industrial Summit 2018”, în orașul Bursa, Turcia.

Delegația Republicii Moldova este formată din 16 companii autohtone din industria metalurgică și anume:  “Proalfa-Service”  SRL, “Topaz”  SRL, SC “Service CNC” SRL, “Mabicom Construct” SRL, “ABC” SRL, “Ongrochim” SRL, “Rodonit-Com” SRL, “Chemitrans” SRL, SC “Service CNC” SRL, “Hold SG” SRL, “Print Service” SRL, “Forsmotor” SRL, “Sportmotor” SRL și “Topal S” SRL.

În cadrul evenimentului, antreprenorii autohtoni participă la diverse expoziții internaționale: „Bursa – Tehnologii de Procesare a Metalului”, „Bursa –  Prelucrarea foilor de Metal” (cu prezentarea diverselor tipuri de foi de metal, țevi, profile de metal, tehnologii de procesare a metalului, etc.), „Bursa –  Automatizare”, expoziție Internațională de Echipamente Electrice, Electronice și sisteme Automatizate, precum și la multiple întrevederi de afaceri, în formatul B2B.

Oamenii de afaceri din țara noatră au posibilitatea de a descoperi cum funcționează industria de prelucrare a metalelor în Turcia, de a întâlni diverse companii din domeniul metalurgic din întreaga lume și de a discuta despre crearea de noi parteneriate și oportunități de afaceri.

În prima zi a expoziției, compania “Ongrochim” SRL a achiziționat o instalație de vopsit de la compania turcească “Afran”.

Expoziția „Bursa Industrial Summit 2018” este organizată sub egida Ministerului Comerțului din Turcia și a Camerei de Comerț și Industrie din Bursa.

Distribuie acest articol: